Nu mai țin minte de când tot scriu despre necesitatea schimbării din temelii a sportului românesc, ca și a reîntregirii bazei sale materiale, dar trebuie să se fi scurs deja destui ani. Ca aproape tot ce se investește în România de azi, dezvoltarea este haotică, marcată de uriașe întârzieri la finalizarea investiției, se construiește prost și de mântuială, ca să nu mai amintesc de multiplele comisione de interes particular ce se plătesc și se încasează. Vorbim aici de autostrăzi, de școli, dar și de săli de sport multifuncționale – un exemplu fiind sala de la Dinamo, care așteaptă, iată, de șapte ani să fie finalizată! Mai exact, după JO de la Londra 2012, la care gimnastica românească a obținut totuși 3 medalii, între care un aur prin Sandra Izbașa, cuplul Octavian Bellu și Mariana Bitang, intuind dezastrul ce avea să urmeze, a acceptat oferta președintelui Traian Băsescu de a face parte din stafful de la Cotroceni cu condiția (nepublicată în presă) de a se lua decizia construirii unei săli moderne de gimnastică în București, acolo unde să poată crește noua generație a urmașelor Nadiei. Până s-au semnat toate actele am ajuns în 2015, investiția urma să fie una de 1,5 milioane de euro, iar amplasamentul în cadrul Complexului sportiv Dinamo, înlocuind vechea sală de gimnastică, construită undeva prin 1955…
Din păcate, sala nu este nici azi în funcțiune, la doi ani de la termenul de finalizare, care trebuia să fie în 2017. Deși de acum inaugurată oficial de fostul ministru de Interne, Carmen Dan, în aprilie, noua sală de la Dinamo a rămas în continuare închisă, președintele George Cosac temându-se că după recepția finală constructorul va refuza să-și îndeplinească complet obligațiile. În paranteză fiind spus, la fel s-au petrecut lucrurile și cu cealaltă sală mare din complexul Dinamo, cea de jocuri, care la rândul ei a fost inaugurată de vreo două ori de fostul președinte Elisabeta Lipă. După șapte ani de așteptare, timp în care s-au antrenat în mica sală din Complexul Izvorani al COSR, majoritatea gimnastelor din lotul olimpic s-au și lăsat de sport, dată fiind vârsta pe care au căpătat-o! Se află aici fără îndoială și una dintre explicațiile, deloc singura, declinului accentuat al gimnasticii românești în ultimii ani.
Venind vorba despre Complexul Dinamo, nu mă pot împiedica să nu mă gândesc și la stadionul de fotbal, care așteaptă de aproape trei decenii să fie demolat și reconstruit. Este durererea cea mare a suporterilor dinamoviști, care se văd în continuare fără speranțe în visul lor de a avea un stadion modern, condiție obligatorie pentru a avea și o echipă de fotbal competitivă măcar la nivel național. Dar, prin hățișul de contracte dubioase și interese meschine nimeni n-a izbutit să răzbată până în prezent, pierzându-se chiar și oportunitatea ca stadionul să vină gratis la Dinamo, să cadă din cer dacă vreți, prin investiția guvernamentală impusă de apropierea lui Euro 2020. După mine, povestea cu velodromul e un alt basm de adormit copiii, altă fumigenă în ochii fraierilor. Și parcă n-ai cum să nu te întrebi de ce se întâmplă asemenea lucruri tocmai în Parcul sportiv Dinamo, aparținând desigur statului, prin Ministerul de Interne? Să fie vorba despre un blestem, să fie vorba despre neșansă ori nepricepere?
Este mai curând vorba despre falimentul unui sistem etatist, care ne-a guvernat nu numai după Revoluție, ci cu foarte mult în urmă. România n-a reușit încă să iasă complet de sub tutela sistemului centralizat de stat, rămânând încarturuită obiceiului de servitute și obediență, deși ne lăudăm a fi europeni și membri NATO. Mulți ani, sistemul militarizat a funcționat perfect, aducând medalii și glorie țării. Dar suntem în secolul XXI, iar vechile structuri au îmbătrânit și devin vetuste. Până nu va fi schimbată această paradigmă, până când structurile private nu vor reuși să pătrundă cu adevărat în sport, nici că avem la ce spera spre îndreptarea sportului românesc. Aceasta este șansa generațiilor viitoare. Până atunci, mi-a teamă ne vom afunda din ce în ce mai tare.