Cu exact un an în urmă, la Mondialele de la Belgrad, Federația de Canotaj reușea să califice nu mai puțin de 11 echipaje pentru Jocurile de la Paris. Vor fi 12 până la urmă, care vor aduce două medalii de aur și trei de argint pe apele de la la Vaires-sur-Marne, în vecinătatea Parisului olimpic. De fapt, a devenit aproape o axiomă cum că „la canotaj se muncește bine”. Dar nu întotdeauna lucrurile au stat așa. Spunea doamna Elisabeta Lipă, la vremea respectivă doar președintele federației, imediat după Jocurile de la Tokyo: „Eu când am preluat această federație, în 2009, rămăsesem cu doar o sportivă din barca de 8+1 și un lot masculin inexistent! Pentru că a fost desființat de fostul președinte, din lipsă de rezultate la JO de la Atena. Practic, nu aveam nimic”. Și continui cu ce ne spunea într-un alt interviu Dorin Alupei, antrenor al lotului olimpic de canotaj: „După 2016, când canotajul nostru masculin a avut un eșec groaznic la Mondiale, am luat locurile 12 și 13, am avut numai două bărci calificate în finale, iar la fete s-a luat o singură medalie, un bronz cu barca de 8+1, ne-am dat seama că trebuia să facem ceva”.
Mă întorc la Elisabeta Lipă: „Mi-am zis, la mine nu sunt decât două variante: ori renunț – dar nu îmi stă în caracter, eu nu sunt lașă -, ori mă lupt până găsesc o soluție. Este ceea ce m-a ajutat și în atâția ani de sport; la mine nu există nu se poate! Poate nu rezolv pe moment, dar sunt foarte perseverentă și nu mă las până nu rezolv. M-am gândit ce să fac. Normal, că singură nu poți. Dar am zis: eu sunt locomotiva, am niște vagoane în spate, care rezistă merg înainte, care nu sar de pe linie. Ușor, ușor am început să clădim”. Multipla campioană olimpică s-a impus mereu prin puterea exemplului în fața sportivilor, nici nu mai trebuia să deschidă gura. A fost mereu un imbold pentru sportivii din loturile naționale, punându-și amprenta asupra dezvoltării canotajului. Alupei: „Este o persoană pasionantă, care nu obosește niciodată. Și vrea să fie toată lumea la aceleași nivel, este ca o locomotivă care ne trage pe toți după ea”.
Nu peste multă vreme în peisaj va veni și italianul Antonio Colamonici, care avea să ne impresioneze încă de la început: „România pentru mine este ca ursul din bârlog care trebuie dezmorțit, trebuie scos din hibernare!” El vedea un potențial uriaș. Va prelua lotul masculin, apoi Elisabeta Lipă i l-a încredințat și pe cel feminin. Și rezultatele au început să apară. Dar nu numai despre asta este vorba, vorbim – că trebuie! – despre un sistem performant, poate unic în sportul românesc. Începând de la antrenorii-selecționeri. Care fac o muncă extrem de grea. Ei fac inițiere, se duc din poartă-n poartă, din școală-n școală și încearcă să-i convingă pe copii, pe părinți că acest sport, canotajul, poate să le schimbe viața. Și au fost extrem de mulți copii al căror destin a fost schimbat prin canotaj. Și astfel, în ani, fructele muncii apar. România a cucerit recent nouă medalii la Europeanul de tineret desfășurat în Turcia, la Edirne (pag. 12-15). Nouă medalii de aur! Am distrus concurența: locul I în clasamentul pe națiuni. Finalul perfect pentru un an 2024 excepțional în canotaj.
Viitorul este asigurat. Întrebarea care se pune în acest moment este dacă întreg sportul românesc ar putea prelua exemplul federației de canotaj.
„La FR Canotaj, spunea aceeași Elisabeta Lipă, nu sunt lucrurile perfecte, tot timpul trebuie să aducem îmbunătățiri, dar avem un drum. Iar sportul românesc are nevoie de o analiză la sânge și de reforme care să țâșnească sângele! Dacă vrem să avem rezultate frumoase la următoarele ediții. Când spun să țâșnească sângele, nu mă gândesc la vene tăiate, e doar o imagine plastică. Doare. Deci, reformele totdeauna dor. Prea ne-am obișnuit să spunem doar că nu avem bani, dar să nu vedem adevărata problemă. La ora actuală și dacă am avea bani, nu prea mai avem în cine investi. Și atunci cea mai bună investiție din punctul meu de vedere este în copii. Făcute niște programe pentru ei, ca să-i atragi către mișcare – nu către sportul de înaltă performanță, către mișcare. Copiilor din generația actuală nu le place nici să se miște. Dar am văzut și copii pe care dacă îi iei într-o competiție organizată, vin cu plăcere și cu multă dorință. Ori noi, asta ar trebui să facem, dar mai întâi ne trebuie o analiză serioasă”. Și măsuri dure, aș zice.
Dumitru Graur