L-am înjurat pe Ceaușescu și chiar aveam de ce, fiindcă era liderul unei lumi care se scufunda înfometându-și cetățenii, însă astăzi suntem nevoiți să constatăm că sunt și lucruri care chiar funcționau pe timpul așa-zisei societăți socialiste multilateral dezvoltate, între care și sportul. Pe drept cuvânt, „Daciada” lui Ceaușescu era menită să-l slăvească pe tiran, însă aduna milioane de tineri de jur împrejurul țării pe terenurile de sport, iar cei mai mulți dintre ei n-aveau nicio treabă cu politica internă, ei doar alergau, jucau, se luptau între ei cu ardoarea juvenilă, făcând sport de plăcere și cu plăcere. De aici găseau profesorii și antrenorii o mulțime de talente bune de îndreptat spre marea performanță, se creau astfel premizele alcăturii de loturi naționale valoroase, care aduceau țării medalii și titluri. Era rețeta universal valabilă în țările din estul continentului, care se străduiau in corpore să-și demonstreze superioritatea față de națiunile capitaliste, investind bani, ridicând săli și stadioane, protejând adevărații campioni. Sportivii puteau fi bine plătiți ca „mineri” sau „oțelari”, treceau prin facultăți ca gâsca prin apă și deveneau „profesori” sau „ingineri”, totul era o minciună generalizată acceptată și încurajată, „spre binele sportului românesc”!
La 30 de ani de la schimbarea regimului politic n-am reușit să găsim deocamdată nimic de pus în loc, am distrus sistemul și am ruinat întreaga bază a sportului, desființând cluburi și asociații școlare, gonind profesorii de specialitate spre alte meserii, închizând curțile școlilor, desființând baze sportive și, în general, afișând un dispreț major față de tot ce înseamnă sport de bază. Încercările Ministerului Educației sau ale COSR de a crea competiții de amploare, gen Gimnaziada sau Olimpiada gimnaziilor, sunt mai degrabă încercări disperate de a aduce câteva sute de copii la sport, mimând o activitate complexă și susținută. Cu ceva ani în urmă, eterna și incompetenta Ecaterina Andronescu a descoperit că profesorii de sport puteau încasa două remunerații predând la școală, dar antrenând și copii la cluburi. Și atunci a decis desființarea cluburilor școlare, ceea ce a fost o lovitură dură la baza sportului românesc. Acum se pare că MEN plănuiește să atace și statutul cluburilor sportive universitare, ceea ce, ascultându-l pe dl. Ovidiu Vasu, președintele „U” Cluj, ar însemna ultima lovitură dată sportului nostru de performanță.
Observ cu atenție eforturile uriașe ale unor foruri sportive, COSR în primul rând, de a mai salva ceva din ce poate fi salvat, pentru a genera o reprezentare cât de cât decentă la nivel olimpic și mondial a României sportive. Problema numărul 1 nu sunt banii, nici chiar bazele sportive, mai exact lipsa lor, ci faptul că din urmă vin tot mai puțini sportivi, la toate ramurile sportive. Este cât se poate de evident că în lipsa unui sistem organizat copiii nu mai vin la sport, nici aduși de foame, ca pe vremuri, nici de părinți. Și dacă ar veni, deja nu prea mai sunt profesori care să-i îndrumeze pe calea performanței. Ne-ar trebui în acest moment, spunea același domn Vasu în interviul acestui număr (pag. 5-11) să readucem urgent înapoi un număr de minimum 1.500-2.000 de profesori- antrenori în sistemul cluburilor sportive școlare. Și abia după aceea am putea vorbi despre competiții juvenile regulate și de o mare competiție reală, gen Daciada sau Gimnaziada. Acesta ar trebui să fie primul pas, abia cu acest prilej am putea pune prima cărămidă la noua temelie a sportului românesc. Cu cât amânăm, cu atât ne vom îndepărta mai mult de piscurile piramidei mondiale a sportului în anii care vor urma.
Cunosc un om care are soluțiile și care, din păcate, de ani de zile vorbește în vânt. Fiindcă nimeni nu-l ascultă. Poate mai sunt și alții, dar eu mă refer acum la Constantin Căliman, culmea director adjunct al Federației Sportului Școlar și Universitar (FSSU), care a inițiat extrem de numeroase demersuri pentru promovarea ideilor lui. A făcut planuri, a scris memorii, a înființat și o asociație („Asociația Politici Noi ale Sportului în România”) și un site cu același nume, e foarte activ pe facebook, s-a adresat în repetate rânduri miniștrilor MEN și MTS, primului ministru, președintelui și nu mai știu cui, fără să aibă vreun răspuns pozitiv. Cu alte cuvinte, dl. Căliman are o viziune. De care însă nu este absolut nimeni interesat. Păi de ce ar fi?!