Personal mă surprinde prea puțin implicarea Comitetului Olimpic și Sportiv Român în organizarea unei importante competiții de masă, am numit „Gimnaziada”, sau „Olimpiada gimnaziilor”, ajunsă iată la cea de-a patra ediție. Așa cum explică foarte bine dl. George Boroi în interviul pe care Secretarul General al COSR ni l-a acordat în exclusivitate (pag. 5-11), dacă ne-am lua după prevederile chartei olimpice, rolul unui comitet olimpic național se poate rezuma la activitatea de pregătire – echipare – participare a loturilor naționale pentru competiția supremă a sportului, Olimpiada. Așa cum Jocurile reprezintă cea mai înaltă și mai plină de responsabilități reprezentare a sportului național, sarcina COSR pare suficient de bine definită și de importantă, ca să mai fie nevoie și de alte activități conexe. Și totuși, spre cinstea sa, COSR și-a asumat de acum câțiva ani sarcina de a organiza o competiție cu mii de elevi de școală generală, pornind de la nivel regional și culminând cu faza finală, găzduită pe terenurile, sălile și spațiile de cazare ale Complexului sportiv de la Izvorani. Și te poți întreba: ce legătură să aibă aceste sute de copilandri de 9-10 ani cu marii performeri din lotul „Samurai”, precum Ana Maria Popescu, Ionela Lehaci sau Tiberiu Dolniceanu? Păi, niciuna în momentul de față. Doar că acești copii pot deveni peste ani viitorii sportivi de mare performanță, care să ne reprezinte la marile competiții, inclusiv desigur și Olimpiada. OK, atunci este vorba despre selecție. Și ce caută COSR-ul aici?!
Caută desigur talente. Dar nu există oare în România organisme mai specializate în organizarea de rețele care să permită depistarea și selecția viitorilor campioni? Ba da, în teorie. Poate fi vorba în primul rând despre Federația Sportului Școlar și Universitar (FSSU), care are înscris între atribuții, citez: „asigură cadrul necesar dezvoltării continue, organizării şi funcţionării performante a sportului şcolar şi universitar la nivelul tuturor elementelor sale de structură şi infrastructură” (am citat de pe site-ul MENCS). Din păcate de ani de zile aceste atribuții n-au rămas decât pe hârtie, majoritatea activităților cu care FSSU se laudă fiind mai degrabă raportări înfrumusețate, competiții fușerite, praf în ochii lumii și ceață la mal, totul în evident dezinteres al forului tutelar, adică Ministerul Educației. La drept vorbind, nici nu mă miră această lipsă de interes, atâta vreme cât în fruntea ministerului se află (a câta oară) cea mai mare dușmană a sportului juvenil, am numit-o pe eterna Ecaterina Andronescu, cea care a avut o mare contribuție la cvasi-dispariția cluburilor sportive școlare.
De ani de zile, FSSU se mulțumește să organizeze o fantomatică „Olimpiadă națională a sportului școlar”, nefericita imitație a vechii „Daciada”, care nu se întinde decât pe câteva zile pe an, cu o fază finală care n-a produs niciodată rezultate. Sarcina primordială a Ministerului Educației Naționale, prin FSSU dacă vreți, ar fi să creeze cluburi școlare cât mai puternice, cu mii de practicanți, participând la competiții care se întind, săptămână de săptămână, pe întreg anul competițional. Deocamdadă, statistic, nu avem decât circa 12.500 de elevi care practică sportul dintr-un total de 2,6 milioane de școlari, ceea ce e infim. De ani de zile la cârma FSSU a fost așezată Camelia Georgescu, o doamnă care nu are decât prea puțin habar de sport, plătită însă cu un salariu regesc de minister. Interesant că deși FSSU aparține de MENCS, sediul federației se află în clădirea MTS, cu care nu are nicio relație de subordonare. Dacă am ajuns aici, să observăm că FSSU are un director adjunct foarte capabil, este voba despre dl. Constantin Căliman, care încearcă de ani de zile să promoveze proiecte care de care mai interesante. Se lovește prea adesea de zidul opac al superiorilor și al ministerului tutelar. Un asemenea proiect prezentat de curând este cel de reorganizare a sportului cu baza piramidei în școală. „Pentru asta, spune Căliman, MTS prin direcțiile de specialitate, împreună cu COSR și federațiile naționale trebuie să stea la masă cu MEN și să înțeleagă că educația fizică și sportul sunt parte integrantă a educației generale a individului. Nu de mai multe ore de educație fizică avem nevoie! (subl. mea). Avem nevoie de ,,ședințe de antrenament pe ramura de sport”. Avem nevoie ca sportul să devină obligatoriu pentru toți elevii (nu opțional) și de condiții de practicare în mod continuu și susținut a unei activități în cadrul Asociației Sportive Școlare!” Subscriu în totalitate. Dar MEN aude?
Pe scurt, observând că se face prea puțin în privința organizării unor competiții veritabile pentru școlari, cu calendar permanent, COSR – spre cinstea sa – s-a decis să preia el însuși această sarcină, cu speranța declarată de a descoperi și a-i aduce cât mai aproape de sport pe viitorii noștri performeri. Că așa-i în România: la nevoie, cu riscul depășirii atribuțiunilor, încercăm să facem ceea ce alții doar se fac că fac…