La început, după 1989, au fost multe visuri. Am crezut că vom avea curând autostrăzi care să bată toată țara și trenuri de viteză care să ne ducă cât ai clipi la Viena sau Istanbul. Am visat că vom avea săli de sport monumentale, bazine de înot și patinoare. Încet, încet aceste visuri s-au topit unul câte unul, până n-a mai rămas aproape niciunul. Mă bucur că s-au construit mai multe stadioane de fotbal, dar ceea ce ne lipsește aproape cu desăvârșire este „infrastructura mică”, să-i zicem așa, locul în care se pot antrena și pot crește viitorii campioni. Nu mi-a venit să-mi cred urechilor aflând din interviul cu Camelia Potec că numărul total al sportivilor pe care-i păstorește pe tot întregul țării federația sa, și este una cu potențial, e simțitor inferior celui al unui singur club, unul mijlociu, din Ungaria! Nu mai vin copii la sport, ni se spune, dar cred că este evident că ne lipsesc în primul rând bazele simple, dar și instructori consacrați creșterii acestor copii, în vreme ce curțile școlilor stau de regulă mai mult închise. Cum să nu-i dai dreptate actualului ministru al Sportului, Eduard Novak, care se străduie să pună pe picioare o nouă „Strategie a sportului”, prin care multe dintre metehnele și obiceiurile proaste ale managementului mișcării fizice din România să fie abandonate. Să spun sincer, abia aștept să pot citi acest document extraordinar, iar revista pe care o conduc să aibă posibilitatea de a-l publica în mai multe fascicole.
Dintre toate, cel mai văduvit oraș din țară mi se pare a fi tocmai Capitala! Așa cum bine s-a scris, Bucureștiul este singurul oraș mare din Europa care nu are măcar un patinoar adevărat, în vreme ce Sofia are 4, iar Budapesta 16! Primarul Oprescu l-a demolat pe cel vechi (sunt oameni care susțin că n-ar fi trebuit distrus, putea fi ușor reparat, dar interesele financiare erau altele!), apoi Gabi Firea l-a lăsat complet în paragină, fiind mai dispusă să risipească milioane de euro cu pomenile bisericești și luminițele de Crăciun, iar actualul primar, Nicușor Dan, vrea să-l demoleze încă o dată! Și așa s-au scurs decenii de când nu se mai joacă hochei în București, ca să nu mai vorbesc despre patinatorii de artistică sau de short-track. De miile de copii care ar fi putut patina de plăcere, de multe ori însoțiți de părinți. Un astfel de patinoar este o oază de sănătate, dar din păcate sunt prea puțini cei care înțeleg acest lucru.
Ajungem acum și la mare sală polivalentă, pe care guvernanții ne-o promit de vreo 20 de ani! Totdeauna a lipsit câte ceva: ba terenul pe care construcția urma să fie amplasată nu era de găsit, ba licitațiile nu se încadrau, ba nu erau bani de la buget pentru un asemenea proiect. La Cluj au fost! Și slavă Domnului că în felul acesta s-au putut organiza în România diferite competiții internaționale de mare valoare, pe care primarul Boc le-a primit cu brațele deschide, așa cum se întâmplă și cu Festivalul Untold și cu alte frumoase inițiative. Săli de dimensiuni măcar mijlocii s-au mai construit și în alte orașe, mă gândesc la Mioveni (felicitări primăriei!), Tg. Jiu sau Sfântu Gheorghe. Urmează să fie date în funcțiune destul de curând, din câte știu, sala de la Oradea și Constanța (ambele de 5.000 de locuri), Pitești (4.500), Bistrița (3.600) și chiar Turda (3.200). În București, nici vorbă! Am rămas cu vechea „Polivalentă” a lui Ceaușescu, 5.000 de locuri, mult sub ce se construiește în zilele noastre pe plan mondial, și aici trebuie să scot în evidență sala de 20.000 de locuri din Budapesta, cea mai mare din Europa în acest moment, pe care ungurii au terminat-o în doar doi ani și două luni!
În fapt, Capitala frumoasei țări România nu are în acest moment nici o sală multifuncțională de dimensiuni corespunzătoare mileniului în care trăim, nici măcar un singur patinoar de competiție, niciun hipodrom pentru cai, niciun velodrom de ciclism (campionatele naționale se țin în Bulgaria!), niciun circuit de curse auto-moto și lista poate continua mult. O singură întrebare: până când?!