Contur de performanță

Strategia națională pentru sport, principalul obiectiv al ministrului Sportului, Carol-Eduard Novak, are acum ținte clare: formarea campionilor, profesionalizarea serviciilor pentru aceștia, infrastructură performantă.

Sportul prioritatea națională. Acesta este scopul principal al Strategiei Naționale pentru Sport, obiectivul major al ministrului Carol-Eduard Novak, iar punctul de plecare pentru realizarea acestuia ține de conectarea tuturor factorilor implicați la acest obiectiv. În acest sens, ministrul și echipa sa de experți au avut zilele trecute o serie de consultări cu reprezentanții celor mai mari cluburi sportive din țară, Steaua și Dinamo, precum și cu primari și reprezentanți ai Asociației Comunelor din România și ai Ordinului Arhitecților din România.

„Am încredere că împreună putem face sportul să devină o prioritate națională”, le-a transmis din start celor prezenți domnul ministru Novak.

Discuțiile au plecat de la problemele generale ale sportului românesc: lipsa de coordonare între structurile implicate în sport; nevoia perfecționării specialiștilor; dificultățile de finanțare; cadrul legal deficitar și depășit; infrastructura subdezvoltată; carențele de imagine și marketing; necesitatea plafonării anumitor costuri; folosirea preferențială a obiectivelor de infrastructură sportivă; dar și cele generate de creșterea costurilor la utilități.
Discuțiile cu reprezentanții Asociației Comunelor din România au relevat un mare interes pentru sport și pentru dezvoltarea prin sport a comunităților rurale, din partea autorităților locale. Primarii prezenți au trecut în revistă proiecte care se află deja în derulare și și-au exprimat dorința de a face sportul mai accesibil pentru locuitorii comunelor pe care le reprezintă, cu sprijinul autorităților centrale, printr-o legislație adaptată, care să permită finanțările.
Reprezentanții Ordinului Arhitecților din România au prezentat o viziune de dezvoltare care pleacă de la concepte precum sinergia și sustenabilitatea, cu concluzia că multifuncționalitatea obiectivelor de infrastructură sportivă poate fi o rețetă a succesului.

„Copiii de azi sunt campionii de mâine”

Prioritatea ministrului în noua strategie sport este legată de sportivii români. Mai mult, Carol-Eduard Novak nu s-a sfiit să critice ”soluțiile ușoare” ale unor federații, de a naturaliza sportivi străini de valoare pentru a obține rezultate imediate, în loc să se concentreze pe descoperirea, creșterea și formarea copiilor noștri.
”Campionii de mâine ai României sunt printre copiii și juniorii de astăzi! Au nevoie să fie descoperiți și să li se dea șansa de afirmare acasă, în țara lor. Ei trebuie să fie prioritatea noastră! Îmi doresc ca federațiile din România să își concentreze activitatea, efortul și priceperea în primul rând pe atragerea și dezvoltarea sportivilor din România. E datoria noastră să formăm campioni! Iar campionii se construiesc în timp. Rețetele care par de succes pe termen scurt nu ne vor ajuta să redevenim un reper în Sportul Internațional, nu vor scrie pagini de istorie pentru țara noastră. Consider că prioritatea federațiilor trebuie să fie aspirațiile către excelență, către medaliile cele mai strălucitoare, nu alegerea drumului facil care duce la o realitate neperformantă pentru sport. Acum, cele mai numeroase solicitări pe care le primim de la federații sunt pentru acordarea cetățeniilor pentru sportivi din afara țării”, a spus ministrul Novak.

„Strategia federațiilor ar trebui să aibă în prim plan construirea sportivilor români de înalt nivel și investiția în resursa umană valoroasă certificată. Orice sportiv străin adus de federații, care nu dovedește performanțe de nivel internațional este o dovada a eșuării acelui sport” – Carol-Eduard Novak

„Nu putem construi campioni, dacă ne bazăm pe întâmplări, pe genii. Avem nevoie de un sistem performant de specializare pentru antrenori, la fel cum toți cei care își doresc să lucreze în domeniul sportiv au nevoie de garanții profesionale” – Carol-Eduard Novak

Know how-ul polonez accesibil acum pentru sportul nostru

Ministrul Novak a făcut parte din delegația oficială a României, care s-a deplasat la Varșovia pentru o nouă sesiune de consultări interguvernamentale româno-poloneze. Cu această ocazie, dl. Novak a ajuns la un acord cu omologul său polonez pentru o colaborare strânsă a celor două țări, în registrul sportiv.

„În discuțiile purtate cu omologul meu am subliniat punerea sportivilor pe primul plan, indiferent de provocările domeniului sau ale vremurilor. Astfel, i-am propus domnului Kamil Bortniczuk, ministrul sportului din Polonia, un protocol interministerial de colaborare. Prin acest parteneriat, sportivii români vor avea posibilitatea să se antreneze în baze sportive din Polonia, antrenorii români vor avea acces la cursuri de specializare în Polonia sau vom face posibilă susținerea unor astfel de cursuri în România, cu specialiști polonezi. Know how-ul polonez cu privire la sistemul de finanțare în sport este, de asemenea, un obiectiv în schimbul de experiență dintre noi, alături de susținerea reciprocă în disciplinele și ramurile sportive cu puternică tradiție în cele două state”, a mărturisit Eduard Novak.