Cristian Ciocan şi-a apărat cu succes centura de campion european WBO şi a urcat pe locul 3 în ierarhia mondială. Gălăţeanul a devenit cel mai de succes greu din istoria boxului românesc
Alexandru Enciu
Până nu demult, sportivii români şi-au făcut loc în boxul profesionist la toate categoriile importante, mai puţin … la cea mai importantă. Doroftei a strălucit la semiuşoară, Leu a fost campion mondial la semimijlocie, Bute a deţinut timp de cinci ani centura mondială IBF la supermijlocie, iar Adrian Diaconu a dat lovitura la semigrea. Boxerii români nu au reuşit însă niciodată să se impună la grea, cea mai spectaculoasă categorie. Au existat ceva nume ”interesante” de boxer român în ringul profesionist, gen Mircea Simon sau Daniel Dăncuţă, dar niciunul nu a ajuns să adulmece o centură de campion mondial. Prezentul poate rescrie însă istoria boxului profesionist românesc. În acest moment avem trei pugilişti bine ancoraţi în realitatea categoriei grea, iar dintre ei unul este la un pas sau doi de titlul mondial: Cristian Ciocan. Celelalte două speranţe sunt Bogdan Dinu şi Răzvan Cojanu.
Cristian Ciocan a ajuns, la 29 de ani, cel mai bine clasat boxer român la categoria grea. Este cunoscut atât sub numele lui din actul de identitate, cât şi sub cel de Christian Hammer, ca urmare a ”înfierii” sale de către oraşul Hamburg, unde şi-a început cariera în urmă cu 9 ani. Drumul lui nu a fost lin. A strălucit şi a pălit, a sperat şi a deznădăjduit. A crezut însă în steaua lui şi a ajuns acum mai aproape ca niciodată de titlul mondial. În 2015 a ratat întâlnirea cu gloria, când a fost învins de Tyson Fury, cel ce avea să cucerească centura cu diamante, dar acum şi-a propus să prindă trenul de aur. Ciocan se află în acest moment pe locul 3 în ierarhia WBO şi se vorbeşte deja despre o posibilă luptă a sa cu învingătorul din meciul de titlu dintre campionul Joseph Parker (Australia) şi englezul Hughie Fury. Cei doi se bat în aprilie, la Auckland.
„Ştiam că e riscant să boxez în Anglia”
”Ştiam că este riscant să merg la el acasă. Ştiam de asemenea că acolo te baţi şi cu arbitrii şi că în cazul unei decizii la puncte exista varianta să fiu dat învins indiferent ce s-ar fi întâmplat în ring. Chiar mă gândeam că arbitrul din ring l-a oprit târziu, în ciuda faptului că s-a tăiat încă din repriza a treia, dar am fost foarte bine pregătit. David Price a boxat în 2015 cu Erkan Teper, iar de atunci a luat 12 kilograme. Era greoi, l-am simţit că nu va duce nici jumătate de meci. Tactica lui a fost clară, a lovit tare în primele reprize, nu şi-a dozat efortul, în ideea că poate mă prinde cu o lovitură tare şi mă curăţă înainte de limită. În repriza a cincea m-a pus jos, chiar pe ultimele secunde, dar fără să fiu cu adevărat în dificultate. M-am ridicat şi l-am terminat în repriza a şaptea”, a povestit Cristian Ciocan pentru revista Sport în România.
Până la meciul din 4 februarie, românii nu au prea avut succes în Anglia. Şi Lucian Bute, şi Viorel Simion, şi chiar Cristian Ciocan au fost învinşi atunci când şi-au încercat şansa în Albion. ”Sper să fi spart ghinionul. Nu m-aş feri să merg din nou acolo, pentru că se fac gale extraordinare”, spune gălăţeanul.
Felicitat de Lennox Lewis şi de campionii români
Boxează pentru băiatul lui, Filip Cristian
Pentru Cristian Ciocan urmează o scurtă pauză, după care va începe antrenamentele cu gândul la un posibil meci de titlu mondial. ”Deocamdată vreau să uit puţin de antrenamente, să mă relaxez, să îmi petrec timpul cu familia, cu prietenii. Dar nu mult timp, pentru că trebuie să stăm în antrenamente, căci urmează un meci destul de mare, sper să fie unul pentru titlu, posibil prin toamnă. Până atunci, mă gândesc să mai am un meci, ca să mă ţin în formă. Noi nu mai avem timp de pauză lungă, trebuie să fim tot timpul în antrenamente, în caz de primim şansa de a boxa pentru titlu, să fim oricând pregătiţi”, spune românul. În rucsacul de antrenament cară, în fiecare zi, visul de a deveni campion mondial.
Cristian Ciocan este reprezentat de promotorul german de origine turcă Erol Ceylan.
118 kilograme cântăreşte Cristian Ciocan în perioada competiţională. El a a câştigat în ultimii ani peste 10 kilograme de masă musculară.