România a avut cea mai slabă prestație la o ediție a Jocurilor Olimpice după Al Doilea Război Mondial.
Marius Huțu
Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat și nu avem niciun motiv să stăm liniștiți. Sportul românesc se află într-o criză profundă, o dovadă vie fiind și evoluțiile reprezentanților în Brazilia, concretizate într-un loc 45 pe națiuni, cea mai slabă clasare după Al Doilea Război Mondial. O țară cu potențial în sport, o națiune învățată de-a lungul timpului cu mari succese, cu câte 15-20 de medalii cel puțin pe ediție a Jocurilor Olimpice, aflată în Top 15 în istoria olimpică all-time, s-a prăbușit. Istoria stârnește însă acum doar regrete profunde.
Sigur, sărăcia de rezultate la Rio era oarecum așteptată, dar până la urmă s-a terminat chiar și sub estimările sumbre. Căderea a fost semnalată încă după Atena 2004, axa sportului românesc aflându-se într-o contiună alunecare pe tobogan. Problemele sunt grave, nu mai țin neapărat de niște oamneni, ci mai degrabă de un sistem, de o societate românească tot mai bolnavă. Nu ne ferim să spunem, rezultatele de la Rio sunt o consecință a tot ce s-a întâmplat în sportul românesc în ultimii 26 de ani, mai bine spus a indiferenței plecate chiar de sus. În 2016, statul a alocat cele mai mari resurse financiare pentru a fi pregătită o ediție a Jocurilor Olimpice, în jur de 164 milioane de lei, însă dacă nu s-a semănat nimic în urmă cu ani de zile, nu aveau de unde să apară rezultatele.
După 16 zile de întreceri în Brazilia, România a cules doar 4 medalii, adică a avut o eficiență de 4,08% la suta de sportivi, conform cifrelor furnizate de programatorul digital Andy Barefoot, date preluate de foarte multe țări. Cifrele nu mint niciodată, matematica este materia exactă.
Decăderea gimnasticii se reflectă cel mai bine în clasamentul României
Decăderea sportului românesc este direct proporțională cu decăderea unor discipline de tradiție ale României. Eșecul gimnasticii la Jocurile Olimpice, disciplină care s-a prezentat fără echipa feminină ca urmare a ratării calificării și care nu a adus nicio medalie, este de fapt oglinda întregului sport românesc, al locului ocupat azi în lume. Gimnastica era sportul care aducea cel puțin câte 3-4 medalii pe ediție la Jocurile Olimpice, doar în Beijing 2008 fiind coborâtă ștacheta la două medalii.
Dar decăderea nu ține numai de gimnastică, dacă vreți, ci de primele patru discipline care au alimentat palmaresul României de-a lungul timpului la Jocurile Olimpice. Atletismul aducea măcar o medalie / ediție până în 2008, dar au fost ani când s-au câștigat și câte cinci medalii (cazul Sydney 2000). Canotajul este, de asemenea, pe această listă, chiar dacă a prins un bronz la Rio. Este disciplina care contribuia cu cel puțin o medalie de aur și cu câte 2-3 podiumuri / ediție până în 2008. Nu în ultimul rând, pe această listă a nereușitelor se află kaiac-canoe, sportul marelui Ivan Patzaichin, care a călcat pe ”bec”: sportivii au fost depistați pozitiv cu meldonium, iar Federația Internațională a suspendat forul român din toate întrecerile la nivel de seniori.
La Rio, România s-a prezentat cu o delegație de 102 sportivi, incluzând și rezervele. Evoluțiilor lor pot fi încadrate în trei mari categorii:
Sportivii cu care ne mândrim
Este categoria sportivilor care au urcat pe pe podium la Rio, dar dincolo de faptul că au revenit cu medalii acasă au lăsat și imagini, amintiri pentru posteritate. Rezultatele au fost obținute în urma unor momente uluitoare.
Echipa feminină de spadă a câștigat medalia de aur, deși a fost la un pas să fie eliminată de Statele Unite chiar din turul 1. În ultimul minut al asaltului, Ana Maria Popescu a refăcut un handicap de trei puncte, iar apoi a calificat România în semifinale cu o tușă de aur. Memorabilă rămâne însă ultima acțiune a finalei cu China, când tot Ana Maria Popescu a făcut saltul carierei, a plutit și a dat o tușă desprinsă parcă din filmul cu ”Cei 3 Mușchetari”.
Tenismenii Horia Tecău și Florin Mergea au câștigat medalia de argint, chiar dacă au pierdut ultima partidă. În ciuda rezultatului final, bătălia a fost magică, întinsă până spre ora 4:00 dimineața în România. Și până la urmă i-a răpus Rafael Nadal, om cu 14 titluri de Grand Slam la activ.
Barca regină a canotajului, echipajul feminin de opt rame plus cârmaci, a renăscut la Rio, pe parcursul a 500 de metri. Ultimii 500! România se afla pe locul 6 la 1.500 de metri, dar cu forțe nebănuite, fetele au avut un finiș irezistibil, au recuperat centimetru cu centimetru și au urcat pe treapta a treia a podiumului, la un cioc de barcă de medalia de argint.
Luptătorul Albert Saritov a salvat o săptămână plină de secetă, câștigând o medalie de bronz la ”libere”, categoria 97 kg, într-un moment în care nu mai erau mari așteptări. El a devenit primul sportiv naturalizat în istoria olimpismului românesc care a cucerit o medalie, și pentru asta trebuie să-i mulțumim.
Sportivii care au dat tot ce au putut
În această categorie i-am inclus pe sportivii care au fost foarte aproape de medalie sau au realizat totuși lucruri notabile într-o perioadă neagră a sportului românesc. Și începem cu ”veteranul” Marian Drăgulescu, întors în marile arene, deși nu mai este la prima tinerețe. Gimnastul de 35 de ani s-a clasat pe locul 4 în finala la sărituri. ”Marocanul” a fost, probabil, ghinionistul delegației tricolore, în urma unei evoluții în general curate. Drăgulescu a obţinut o medie de 15.449, la fel ca şi japonezul Kenzo Shirai, clasat pe locul 3, doar că niponul a avut execuţii mai tehnice. Gimnastul român nu a prins podiumul olimpic pentru că a avut două sărituri ca dificultate sub cei doi sportivi care au câştigat medaliile de aur şi argint. Problemele de sănătate care le-a avut înaintea Jocurilor Olimpice l-au împiedicat să pună la punct poate ceva mai dificil.
Judoka Corina Căprioriu a avut două șanse de a câștiga o nouă medalie olimpică la categoria 57 kilograme, după argintul de la Londra 2012. A pierdut intrarea în finală după o luptă dramatică, întinsă pe durata a 7 minute și 11 secunde. Un meci normal durează numai 4 minute. O clipă de neatenție a costat-o medalia, apoi corpul nu a mai ”ascultat-o” în meciul de bronz, oboseala, energia consumată în semifinale au cântărit decisiv.
La numai 19 ani, înotătorul Robert Glință a reușit să stea aprope de coloșii natației mondiale. El a reușit o calificare spectaculoasă în finala la 100 metri spate, la prima participare la Jocurile Olimpice trecându-și în cont un excelent loc 8.
Adrian Crișan a ieșit în evidență și la Rio, după ce a ajuns în optimile de finală cu un succes în fața sud-coreeanului Lee Sangsu, scor 4-3, sportiv clasat mai bine cu 74 de locuri în ierarhia mondială. Nu a putut trece mai departe, întrucât la orizont a a apărut un adversar și mai puternic, un chinez care avea titlul olimpic de apărat.
Luptătorul Alin Alexuc a ajuns până în situația de avea un meci pentru medalia de bronz. Nu a trecut testul suprem al carierei, dar a revenit acasă cu un onorat loc 5.
Atletul Ștefan Mihăilă are meritul de a fi încheiat cea mai dură probă de la Jocurile Olimpice, cea de 50 km marș, cu un nou record personal. Locul 31 la final nici nu a mai contat într-o probă de rezistență a organismului, într-o cursă în care mulți atleți au leșinat, au fost luați cu targa şi au avut nevoie de asistență medicală în timpul și după încheierea ei.
Sportivii care au dezamăgit
În primele două categorii au intrat cam 20-25% (dacă includem și rezervele la canotaj) dintre sportivii care au compus delegația României la Rio. Poate au mai fost câțiva sportivi la granița ”atât au putut”, dar există și o parte însemnată a tricolorilor care au dezamăgit net la această ediție a Jocurilor Olimpice. Nu o să înșirăm toată lista, ar fi destul de aglomerată, ci punctăm cazurile de la care aveam pretenții. Nu neapărat noi, cât opinia publică, chiar federațiile sportive și Comitetul Olimpic și Sportiv Român.
În fruntea listei se află naționala de handbal feminin, care la plecarea la Rio a avut statutul de perlă a delegației. Singura reprezentantă la jocuri de echipă a României a dezamăgit crunt în primele două partide, cu Angola (19-23) și Brazilia (13-26), când de fapt și-a compromis în mare măsură tot parcursul. Echipa și-a revenit apoi treptat cu Muntenegru și Spania, dar răul era deja făcut. România a mers la Jocurile Olimpice din postura de medaliată cu bronz la ultimul Campionat Mondial, dar la Rio parcă nu a mai arătat aceeași energie pozitivă, aceeași unitate care a generat rezultate în Danemarca. Naționala a părut puțin nepregătită pentru Rio, ca să nu spunem mai mult. Câștigarea unei medalii la un sport de echipă oricum este o situație relativă, depinzi foarte mult și de forma de moment, dar în mod cert handbalul nu a arătat ce trebuia și ce a așteptat întreaga națiune.
Judoka Andreea Chițu a pierdut două meciuri în cadrul categoriei 52 de kilograme, primul în sferturile de finală, apoi în recalificări. A avansat mult prea puțin în concurs – a înregistrat doar o victorie – raportat la tot ce a realizat ea în ciclul olimpic la toate competițiile majore. Chițu a sosit la Jocurile Olimpice din postura de număr 2 mondial și era socotită ca una din cele mai sigure medaliate ale României. Presiunea, emoțiile concursului nu au putut fi însă depășite.
Cătălina Ponor a terminat doar pe locul 7 în finala la bârnă, fiind ”trădată” la rândul ei de emoții puternice, de sentimente negative. Cătălina este triplă campioană olimpică, performanțele ei vor rămâne veșnic în istorie și vor fi apreciate la adevărata lor valoare, dar la Rio a eșuat.
În capul marilor dezamăgiri am așezat naționala de handbal pentru că de la ea am avut și foarte multe așteptări. Dar atletismul a arătat și mai rău la Jocurile Olimpice. Din păcate, un sport care a produs atâtea rezultate de excepție pentru istoria sportului românesc nu se regăsește. La fel ca și la Londra, la Rio, atleții români nu au reușit nicio calificare în finală (excepția fiind sportivii de la maratoane care au avut direct finală), ei nu au trecut măcar nici de serii. Deja sunt 8 ani grei de insuccese adunați de atletismul românesc. Imaginea eșecului a fost Marian Oprea, medaliat cu argint la ediția Atena 2004, care nu a izbutit nici măcar o singură săritură reușită în calificările la triplusalt!
Jocurile Olimpice de la Rio s-au încheiat, suntem la ora bilanțurilor, iar după ce tragem linia constatăm că totul este pe minus. România este ”în prăpastie” cu sportul, este necesară în mod obligatoriu o reformă profundă, un program de redresare pe mai multe cicluri olimpice, un pachet de legi care să vină la susținere. Dar, oare, își dorește și mediul politic să includă sportul, educația prin sport printre prioritățile acestei nații?! Pentru că primul pas al sportului românesc, din această zonă trebuie pornit. Altfel, nu poate fi decât o amăgire ediţia de la Tokyo 2020, acolo unde România va respira tot cu ajutorul unor excepții, câte or mai fi şi ele!