Buşteni 2013 – TURNEUL INTERNAŢIONAL DE FOTBAL PENTRU ZIARIŞTI

Asociaţia Presei Sportive a luat iniţiativa organizării la Buşteni, între 8 şi 12 iulie a.c., a Turneului internaţional de minifotbal pentru ziarişti, împreună cu Primăria Buşteni şi a unor sponsori, care urmează să fie desemnaţi.

Acest turneu de minifotbal va dura 3 zile (9-11 iulie). Echipele participante vor fi împărţite în două grupe preliminare de câte 4 formaţii, cu jocuri fiecare cu fiecare, pentru stabilirea clasamentului. În semifinale se califică primele două clasate din fiecare grupă, care se întîlnesc după sistemul A1-B2 şi A2-B1. Învingătoarele acestor meciuri vor disputa finala competiţiei, iar învinsele meciul pentru locurile 3 şi 4. De asemenea, ultimele două clasate din fiecare grupă preliminară joacă între ele (A3-B4 şi A4-B3), echipele învingătoare urmînd să dispute apoi meciul pentru locurile 5 şi 6, iar învinsele jocul pentru locurile 7 şi 8.

Vor fi premiate echipa cîştigătoare, cel mai bun jucător al turneului şi golgeterul competiţiei. Un alt premiu va fi decernat celei mai sportive echipe.

Delegaţiile străine vor fi alcătuite din cei 9 jucători-ziarişti, plus conducătorul delegaţiei, care va fi de regulă preşedintele respectivei Asociaţii Naţionale a Ziariştilor Sportivi, Vicepreşedintele sau Secretarul General al asociaţiei.

Fiecare dintre aceste echipe poate cuprinde un fost jucător profesionist, avînd eventual o reală apropiere de presa sportive (în calitate de analist media, comentator etc.), care nu se mai află însă în activitate. Ceilalţi jucători din lotul echipelor trebuie să deţină o legitimaţie valabilă emisă de organul media la care lucrează, de Asociaţia Presei Sportive Naţională (sau card AIPS).

Selecţionata ziariştilor sportivi din România a participat în toamna anului trecut la un turneu similar organizat de Asociaţia presei sportive din Bulgaria în localitatea Bansko, clasându-se pe un onorabil loc 5 din opt echipe participante. Câştigătoarea competiţiei a fost selecţionata Bulgariei, căreia organizatorii i-au decernat Cupa “Nikolai Kolev-Michmana”, trofeu transmisibil.

Pentru turneul de minifotbal între ziarişti de la Buşteni au fost emise invitaţii de participare Asociaţiilor presei sportive din Bulgaria, Grecia, Croaţia, Slovenia, Muntenegru, Turcia, Moldova, Serbia, Bosnia-Herzegovina şi Macedonia.

Organizatorii asigură masa şi cazarea pentru toţi cei 10 membri ai unei delegaţii în perioada 8-12 iulie 2013. Fiecare delegaţie trebuie să-şi asigure deplasarea la şi de la Buşteni prin mijloace proprii. În cazul în care o delegaţie alege să efectueze deplasarea cu avionul, organizatorii au hotărât să asigure fără plată deplasarea acesteia de la Aeroportul Bucureşti/Otopeni la Buşteni.

Avem speranţa ca presa de specialitate din România să reflecte pe larg desfăşurarea turneului, fiind prevăzută de asemenea o consfătuire la care vor participa cei mai importanţi factori implicaţi în stoparea pariurilor ilegale şi a partidelor trucate, începînd cu Federaţia Română de Fotbal, Liga Profesionistă, Ministerul Tineretului şi Sportului, Ministerul Administraţiei şi Internelor şi altele.

CONSILIUL APS