Alexandru Marin (26 de ani) este cel mai bine clasat boxer profesionist român în topurile mondiale. Stabilit de cinci ani în SUA, unde și-a clădit o carieră cu 17 victorii din tot atâtea meciuri disputate, ieșeanul este la numai un pas de titlul mondial.
de Alexandru Enciu
Undeva pe coasta de est a Statelor Unite, într-un mic orășel din statul Maryland, românul Alexandru Marin trăiește din plin visul american. Este boxer profesionist la categoria supermuscă (115 pounds / 52 kg) și mai are un singur pas până la titlul mondial. De fapt, este cel mai bine clasat pugilist român din toate clasamentele boxului profesionist în momentul de față: challenger la titlul IBO, locul 4 la IBF, deținător al centurilor IBF Inter-Continental și IBO Inter-Continental. Toată cariera și-a construit-o pe tărâm american, începând cu 2013, când a lăsat în urmă Iașiul natal pentru a-și urma un vis. Acasă i-au rămas soția, o fetiță de numai un an, părinții și neajunsurile ”câștigate” în anii de box amator. De doi ani, familia s-a întregit la Betsheda (Maryland), micul orășel care l-a primit cu brațele deschise pe tânărul cu brațe de aur din România.
Alexandru Marin a fost o mare speranță a boxului amator românesc. La 18 ani, în 2010, cucerea medalia de bronz la Campionatele Mondiale de tineret de la Baku și se clasa, câteva luni mai târziu, pe locul 5 la Jocurile Olimpice de Tineret din Singapore. Crescut într-o familie de boxeri, lui Alex Marin i se trasau încă de pe atunci trasee olimpice cu opriri la Londra și Rio de Janeiro. Ediția din 2020 încă nu fusese atribuită.
”Caz social”: ajunsese să doarmă în sala de antrenament
Au venit însă neajunsurile. Boxul românesc, sărac și rupt de scandaluri interne, nu i-a putut asigura talentatului boxer condițiile pentru a-și continua cariera la cel mai înalt nivel. În 2011, Alex Marin devenea deja un ”caz social”, nu doar sportiv: medaliatul mondial ajunsese să doarmă în sala de antrenament, pentru că părinții săi pierduseră casa. Acela a fost momentul de cotitură în cariera tânărului boxer. Fără ajutor, a pierdut contactul cu boxul. ”M-am gândit să trec la profesioniști, dar în România oferta nu era prea tentantă. Stau și mă gândesc acum că am făcut cea mai bună alegere că nu am apucat-o pe acel drum”, spune Alex. Era deja însurat, avea o fetiță, iar de griji nu ducea lipsă.
”M-au chemat la sparring în SUA, i-am pus pe toți pe jos”
Povestea o continuă pugilistul. ”La începutul lui 2013 am plecat în SUA printr-un văr care locuiește de mai mult timp în Maryland. Vărul meu mergea la o sală în apropiere, Champion Boxing Fitness, și a vorbit cu antrenorul de box despre mine. I-a spus povestea mea de la amatori, iar antrenorul i-a spus că ar dori să mă vadă la un sparring. Eu eram atunci acasă, la Iași, și când am auzit că mă cheamă la un sparring de verificare am început să mă pregătesc cât mai bine. Pe 9 martie 2013 am ajuns la sală și i-am pus pe toți pe jos. A fost senzație, iar de atunci nu am mai plecat…”, spune el.
Primul lui meci a avut loc chiar în 2013, în iunie, KO în repriza a doua, ”pentru că a avut nevoie de un pic de încălzire”. Meciul doi, KO în primul rund. În paralel cu boxul și antrenamentele a muncit pentru a se întreține. ”Mergeam la un restaurant din apropiere. Mai lucram în construcții, interioare, gresie, faianță. Nu m-am ferit niciodată de muncă”, afirmă Alex.
Și-a cumpărat un Lexus, trimite bani acasă părinților
După câteva meciuri a intrat sub protecția unui om de afaceri foarte bogat. ”I-a plăcut de mine, că pun sufletul în ring. El îmi asigură tot ce am nevoie pentru a face box, fără să-mi ceară nimic în schimb. Nici măcar să-i promovez numele. Nu mai trebuie să muncesc, trăiesc prin box și pentru box”, declară românul.
Încet-încet, victoriile au început să se adune în portofoliul său, iar odată cu ele i s-a ridicat nivelul de trai. Și-a cumpărat o mașină Lexus și a trimis bani acasă, pentru ca părinții să aibă casa pe care și-au visat-o. ”Mai au puțin de construit la ea. În câteva meciuri, o termină”. Meciurile sunt însă ale lui…
Dar și casa lui prinde contur, deocamdată la stadiul de proiect. ”Mai este puțin și-mi voi cumpăra și eu casa mea, aici, la Maryland. Atunci când voi câștiga titlul mondial. Mai am un singur pas, dar nu vreau să mă grăbesc. Vreau să fiu bine pregătit atunci cânc voi avea ocazia”, spune românul.
Zece reprize de suferință în meciul care l-a propulsat
Meciul care i-a urcat în cea mai bună poziția a carierei a avut loc pe 8 septembrie la Inglewood, California, ”la cinci ore distanță cu avionul”. Alex Marin s-a impus atunci la puncte, ”split decision”, în fața filipinezului Bruno Escalante (29 de ani, 17-4, 7 KO), după zece reprize în care a suferit mai mult ca niciodată. În joc s-a aflat centura de campion IFB Inter-Continental la categoria supermuscă (52 kg).
”Nu m-am simțit așa cum doream. Cred că am greșit cu slăbirea. La cântar am avut 20 de grame în plus și a trebuit să merg în cameră, să dau drumul la apa caldă în baie, pentru a se face aburi. Acolo am făcut 30 de minute la palmare. A fost chin, abia am reușit să dau jos surplusul. Cred că și asta m-a tăiat. Pentru acest meci am slăbit 11 kilograme, enorm față de greutatea mea corporală. Pe ring, am încercat să dau totul, să fiu permanent peste el. Aici, în SUA, nu ești apreciat dacă păcălești boxul. Poți să câștigi un meci, dar pierzi în fața publicului și ești terminat. În prima repriză ne-am lovir cap în cap și mi-am spart rău arcada dreaptă. A fost prima dată în carieră când am suferit un astfel de accident în ring. E foarte greu să te concentrezi când sângele îți șiroiește pe față. Noroc că am avut un catman bun și mi-a oprit cât de cât sângerarea, pentru că altfel era pericol să mă oprească doctorul. Zece reprize am boxat așa, dar le-am dovedit tuturor că vreau să câștig, că am inimă”, spune cel care a este challenger la titlul mondial IBO. ”Campionul mi-a propus să merg la el, în Africa de Sud (nr – Gideon Buthelezi), dar nu mă duc. Îi vom oferi mai mulți bani și vom aduce meciul în SUA”, spune Alex. Meciul ar putea avea loc în primăvara anului viitor.
Nicu Brânzei, antrenorul care-i spune când greșește
Cu engleza se decurcă bine, chiar dacă fetița sa, venită de numai doi ani în SUA, îl mai corectează. Ca orice copil educat în sala de box, nu a uitat niciodată de unde a plecat și nici cine i-a pus mănușile în mâini. ”Discut frecvent cu antrenorul meu de la Iași, Nicu Brânzei. Este ca un părinte pentru mine. Îmi spune ce greșesc la meciuri și mai mereu are dreptate. De pildă la ultimul meci ar fi trebuit să dau mai des croșeul de stânga de sus în jos. Dar eu cred că din greșeli învățăm toți, dacă nu trecem prin astfel de experiențe nu putem progresa”, crede el. După meciul cu Escalante, Alex Marin a primit un mesaj frumos de felicitare pe facebook de la fostul campion mondial Leonard Doroftei. ”A fost singurul mare campion român care m-a felicitat. În rest au fost mulți care mi-au trimis mesaje”, spune el.
”Când vine ziua cea mare vreau să fiu pregătit”
Unul dintre antrenorii săi este William Joppy, învinsul lui Lucian Bute în 2008, în meciul pentru titlul mondial. Al doilea antrenor, cel principal, este Bruce Babashan – un american de origine armeană. ”Am antrenor foarte bun. Mi-a spus că dacă aș fi făcut categoria asta la amatori, 52 kg, ieșeam campion olimpic. Chiar m-a sunat de curând Dorel Simion să mă întrebe dacă nu vreau să boxez la Jocurile Olimpice de la Tokio, dar nu știu dacă se mai poate. Și nici dacă mai vreau, pentru că am deja o carieră aici. Am visul meu, să-mi fac casă, să fac bani, să-mi ajut părinții”.
Alex Marin, un tânăr plecat din Iași să cucerească lumea, este foarte aproape de o performanță uriașă. Deocamdată, trebuie să aștepte o perioadă până reintră în sala de antrenament, pentru că 62 de zile are ”repaus” de la medic, până i se închide perfect arcada spartă la Inglewood. ”Când vine ziua cea mare, să fiu pregătit, nimic nu trebuie să mă oprească din drumul meu”, spune el. Până atunci, nimic nu-l va împiedica să taie în vis drumul spre titlul mondial la 115 pounds.