Fosta glorie a baschetului dinamovist are în palmares 10 titluri naționale în tricoul alb-roșu, fiind unul dintre cei mai longevivi jucători din țară. Cariera de sportiv și-a încheiat-o la vârsta de 50 de ani.
de Alexandru Enciu
Secția de baschet masculin a CS Dinamo București deține recordul de titluri naționale (22), fiind din acest punct cea mai titrată grupare din sportul cu mingea la coș din țară. La doar un titlu în spate se află rivala bucureșteană, Steaua, partenerul de spectacol al ”roș-albilor” din anii de glorie ai baschetului românesc. Din duelul celor două s-au născut orgolii, performanță și valoare.
Unul dintre cei mai mari jucători ai baschetului dinamovist a fost Dan Niculescu. În vârstă de 65 de ani, fostul coordonator a marii echipe din anii 70-80 și-a purtat pașii carierei prin diverse halte, mai mari sau mai mici, însă inima i-a rămas dinamovistă. Drept dovadă că în prezent antrenează echipa de seniori a CS Dinamo, pe care încearcă să o lege cu fire nevăzute de istoria încărcată de glorie a secției. Încercarea e temerară, dar cu șanse mici de reușită, însă nu din nepriceperea lui, ci din prezentul tulbure al baschetului românesc, sufocat de prea multe importuri. În sezonul 2017-2018 al Ligii Naționale, Dinamo a fost singura echipă din prima ligă cu o componență sută la sută românească.
Dan Niculescu la pătrat: antrenorul și sportivul
Dan Niculescu s-a născut pe 14 martie 1953 la București și a început baschetul la 11 ani, în clasa a 5-a, la Liceul Sportiv nr. 35 din București. ”I se spunea încă de pe atunci uzina de baschet, pentru că producea jucători pe bandă rulantă. Ermurache, Brănișteanu sunt doar doi dintre jucătorii formați acolo. Când am intrat în clasat a 5-a am avut de ales dintre cele trei discipline aflate pe profilul liceului, atletism, gimnastică sau baschet. Nici nu am stat pe gânduri, mai ales că mai jucasem baschet până atunci și mă atrăgea sportul cu mingea la coș”, povestește Dan Niculescu.
Pe undeva, destinul i-a trasat drumul încă din copilărie. Antrenorul dinamovist povestește: ”Cred că aveam 3-4 ani, când mergând cu tata pe stradă ne-am întâlnit cu Dan Niculescu, fostul mare jucător din anii 50, la momentul respectiv antrenor la Dinamo. Nu era nicio legătură de rudenie între noi, doar potrivire de nume. Tata se cunoștea cu el, iar când ne-am întâlnit atunci pe stradă, aflând că prenumele meu este Dan, ne-a spus că poate voi ajunge să joc sub comanda lui. Și uite că în 1972 i s-au adeverit spusele. Atunci m-am transferat la Dinamo”.
”Jucam de plăcere și eram o familie”
Dan Niculescu a venit la cel mai mare club al României și s-a intregrat într-o echipă de valori, în care se mai regăseau Puiu Albu, Wiesner, Boby Cernea, Gheorghe Novac, Diaconescu sau Vasile Popa. ”Am avut parte de colegi extraordinari, oameni de mare calitate. Eram o echipă în adevăratul sens al cuvântului. Mulți mă întreabă de ce puteam atunci să facem performanță și acum nu. Le răspund că dincolo de calitatea oamenilor și de antrenamentele foarte bune, exista o plăcere a ceea ce făceam. Ne doream să fim cât mai buni. Iar când jucam cu Steaua, parcă era ultima zi din viața noastră, așa o trăiam”, spune Dan Niculescu. Tricoul cu numărul 9, pe care l-a purtat de-a lungul carierei, l-a primit de la alt nume mare, Puiu Albu. ”Mi-a dat tricoul, dar cu o singură condiție. Să-l onorez prin evoluții cât mai bune. M-am străduit cât am putut de mult să nu-mi calc cuvântul dat atunci”, spune Niculescu. Dacă el era jucătorul cu mingea, găsea o soluție chiar și atunci când nu mai exista niciuna, Victor David era metronomul, cu punctele marcate meci de meci. Ambii sunt acum antrenori și colegi la CS Dinamo.
În perioada cât a jucat la Dinamo, Dan Niculescu a câștigat zece titluri de campion național, primele patru fiind consecutive. Rivalitatea cea mai mare în campionat era cu Steaua. ”Și ei aveau echipă foarte bună, cu valori mari, dar de fiecare dată îi păcăleam la meciul direct. Erau orgolii, dar cu mulți dintre adversari am rămas prieten peste ani. Cel mai bun prieten al meu din baschet este Costel Cernat, un nume mare al Stelei”, povestește reputatul tehnician.
La 40 de ani în naționala României
Dan Niculescu a rămas la Dinamo până în 1990, când a plecat pentru trei ani în Franța, cu un contract profesionist. S-a întors în 1993, când valoarea i-a fost recunoscută printr-o convocare la echipa națională. Avea numai 40 de ani! Dan Niculescu deține de altfel un record de vârstă, fiind jucător activ la vârsta de 50 de ani. În sezonul 2002-2003 a fost solicitat de vechea rivală, Steaua, să pună umărul la promovarea roș-albaștrilor pe prima scenă. ”Am fost pe teren la 50 de ani, dar nu am făcut doar act de prezență. Am jucat așa cum am făcut-o dintotdeauna”, spune Dan Niculescu.
Între timp, trecuse deja și tabăra antrenorilor, cu prezențe pe banca tehnică la Dinamo, Rapid și Otopeni. Dan Niculescu mai deține un record, cel de prezențe la turnee finale ale Campionatului European, obținute în tricoul primei reprezentative. ”Nu știu câți se pot lăuda cu patru calificări la turneele finale”, spune el.
Dan Niculescu este acum antrenor și are marele regret că baschetul românesc nu mai este ce a fost. ”Potențial există. Din jucătorii tineri care sunt în Liga Națională se poate forma oricând o echipă bună, care să se claseze între primele șase. Dar este o presiune uriașă pentru rezultat, pentru victorie și nimeni nu are răbdare cu un astfel de proiect. Din acest motiv jucătorii români tineri fac tușa. Iar dacă nu joci la 19, 20 sau 21 de ani, este greu să reintri în circuit”, mai spune fostul baschetului dinamovist.