Ionuț Barbu
Într-o ceremonie care a avut loc la Bruxelles, în incinta Parlamentului European, Bacăul a devenit „Oraș European al Sportului 2017”, titulatură acordată de ACES, European Capitals and Cities Of Sport Federation, care plasează orașul lui Bacovia în galeria a 15 orașe continentale din care mai fac parte Aosta, Banska Bystrica, Bristol, Cagliari, La Chaux de Fonds, Gondomar, Jurmala, Noordwijk, Mollet del Valles, Olomouc, Ostende, Pesaro, Stara Zagora și Vicenza. Titlul, acordat după o evaluare pozitivă a potențialului municipiului, efectuată de conducerea ACES pe teren, în Bacău, obligă municipalitatea băcăuană să investească în infrastructură, dar și în dezvoltarea programelor sportive pentru toate vârstele.
„Timp de două ore, cât durează această Gală, sportul ne unește în intenția noastră de a construi o Europă mai sănătoasă. Vorbim de sport, văzut ca un factor de sănătate, bunăstare și integrare. Misiunea noastră este de a premia orașele care sunt exemple din acest punct de vedere. Distincția oferită de noi reprezintă și un motiv de mândrie, dar mai ales o obligație”, a punctat Gian F. Lupattelli, președintele ACES, care a apreciat nominalizarea Bacăului pentru această titulatură onorantă: “Bacău, respectând standardele noastre, trebuie să-și consolideze și, parțial, să-și restructureze infrastructura sportivă, însă am convingerea că tânărul primar Cosmin Necula și echipa sa vor reuși în acest demers. Îi acordăm credit pentru că orașul are potențial însemnat, în special în plan uman, are voință de a fi cunoscut în lumea europeană”.
Sportul de masă în prim-plan
Buget considerabil mărit și investiții în infrastructură
Acces spre fonduri europene substanțiale
Prin obținerea acestui titlu, Bacăul poate atrage fonduri europene, în funcție de sustenabilitatea programelor pe care și le propune, fonduri care variază între 55.000 euro și 550.000 euro. ”Bacăul s-a conectat, în mod direct, la Europa, prinzând un important flux de oportunități. Sportul, în cazul de față, este un motor care permite Bacăului să intre în familia europeană în care se întâmplă foarte multe lucruri pozitive, nu doar sport. Prin rezonanța acestei desemnări vor apărea și oportunități economice însemnate, pe care Bacăul nu trebuie să le rateze. Îl cunosc foarte bine pe Cosmin Necula și tocmai de aceea am foarte mare încredere că acest moment prielnic va fi fructificat foarte bine de municipalitatea băcăuană”, a declarat europarlamentarul Cătălin Ivan.
De reţinut că tot în 2017 Bacăul a mai fost desemnat și Capitala Tineretului din România.
10.000 de euro a fost taxa de înscriere a candidaturii Bacăului pentru titulatura de Oraș European al Sportului și acordarea către ACES de spațiu publicitar în valoare de 200.000 de euro