Dintr-un foc, delegaţia olimpică a României care va participa la competiţia supremă de la Rio s-a mărit cu 14 sportive. Naţionala de handbal feminin şi-a reconfirmat valoarea arătată la Campionatul Mondial din decembrie 2015, unde a intrat în posesia medaliei de bronz, şi a obţinut calificarea pentru Brazilia în turneul preolimpic de la Aarhus, desfăşurat în perioada 18-20 martie. România şi-a câştigat dreptul incontestabil de a fi la Jocurile Olimpice încă după prima partidă cu Danemarca (scor 32-25). Jocurile care au urmat, cu Uruguay şi Muntenegru, au avut darul doar de a confirma prezenţa tricolorelor la respectivele întreceri.