După cum v-am informat, Ministerul Sportului intenționează organizarea Galei Sportului, manifestare în cadrul căreia vor fi premiate superlativele sportului românesc în anul 2022. Asociația Presei Sportive se alătură acestui demers și, în acest sens, ne adresăm membrilor noștri, pe care îi invităm să voteze superlativele sportului românesc din anul 2022, dar și să vină cu propuneri pentru cele zece categorii, pe lângă nominalizările prezentate deja. Vă reamintim că termenul limită până la care mai puteți vota sau trimite propuneri este 20 decembrie.
Pe lângă premiile individuale, acordate celor mai buni sportivi și antrenori, va fi recompensată și cea mai bună echipă în acest an. Totodată, nu vor fi uitate nici sportul paralimpic, dar nici speranțele sportului românesc. Competițiile internaționale desfășurate în 2022 în țara noastră sunt luate și ele în calcul pentru desemnarea celei mai bune organizări. Sportul de performanță nu se poate face și fără implicarea unor sponsori, o categorie care va fi de asemenea premiată în cadrul Galei organizate de Ministerul Sportului.
Cel mai bun proiect sportiv lansat în 2022 va apărea pe lista premiilor acordate în această festivitate care va reuni elita sportului românesc. Asociația Presei Sportive se alătură demersurilor Ministerului Sportului și în acest sens ne adresăm membrilor noștri, pe care îi invităm să voteze superlativele sportului românesc din anul 2022, dar și să vină cu propuneri pentru cele zece categorii, pe lângă nominalizările prezentate deja.
Toate sugestiile membrilor APS vor fi analizate atent, urmând ca în scurt timp să fie desemnați câștigătorii.
Mai jos aveți nominalizările pentru Gala Sportului, iar voturile și eventualele propuneri le așteptăm pe adresa de e-mail: apsmedia.romania@gmail.com, data limită fiind 20 decembrie.
Vă mulțumim pentru suport!
1. Sportivul anului
- David Popovici (înot) – dublu campion mondial și dublu campion european de seniori, în probele de 100 și 200 m liber
- Cătălin Chirilă (canoe) – campion mondial și european la canoe simplu 1000 metri
- Marius Cozmiuc (canotaj) – campion mondial și european în barca de dublu rame
- Sergiu Bejan (canotaj) – campion mondial și european în barca de dublu rame
- Constantin Popovici (sărituri în apă) – campion european la platformă 27 metri
2. Sportiva anului
- Simona Radiș (canotaj) – dublă campioană mondială și dublă campioană europeană cu barca de dublu vâsle și barca de 8+1
- Ancuța Bodnar (canotaj) – campioană mondială cu barca de dublu vâsle și dublă campioană europeană dublu vâsle și 8+1
- Bianca Ghelber (atletism) – campioană europeană la aruncarea ciocanului
- Denisa Dragomir (atletism) – campioană mondială la alergare montană
3. Antrenorul anului
- Adrian Rădulescu (natație)
- Antonio Colamonici (canotaj)
- Xavi Pascual (handbal)
- Florin Popescu (kaiac-canoe)
4. Cel mai bun proiect din sportul românesc
- Strategia Națională pentru Sport (proiect lansat de Ministerul Sportului, în colaborare cu federațiile sportive naționale)
- Proiectul „Hercules” de inițiere în sport pentru copii și tineret
- Proiectul „Tichete de sportiv” (acordarea unui tichet de 150 lei/lună pentru fiecare copil și junior legitimat în structurile sportive)
5. Cea mai bună echipă în 2022
- Rapid București (handbal feminin)
- Barca de 8+1 feminin (canotaj)
- U Cluj (baschet masculin)
- Echipa de tenis de masă a României (campioană europeană)
6. Cea mai bună organizare a unei competiții internaționale
- CE înot juniori Otopeni
- CE U 21 tenis de masă Cluj-Napoca
- CE lupte U 17 București
- CM Juniori Șah Mamaia
7. Cel mai implicat sponsor al sportului românesc
- Dedeman
- Superbet
- Banca Transilvania
- Romstal
- Alexandrion Group
8. Sport paralimpic
- Alexandru Bologa (judo) – campion european la nevăzători
- Eugen Pătru (paratir) – campion european la paratir cu arcul olimpic
- Ioana Țepelea (tenis de masă) – dublă medaliată cu aur (clasa 6-10) la Jocurile Europene Paralimpice pentru Tineret din Finlanda
- Octavian Tucaliuc (atletism) – campion european la aruncarea suliței
9. Speranța cea mai promițătoare
- Elena Zaharia (tenis de masă) – campioană europeană la U21
- Andrei Istrate (tenis de masă) – dublu campion european la U21 (simplu și dublu mixt)
- Cristina Sîrbu și Daria Gherasim (badminton) – campioane europene de juniori
- Bianca Costea (înot) – campioană mondială de juniori
- Vlad Stancu (înot) – campion european de juniori
- Amalia Niță (box) – dublă campioană europeană de juniori
10. Premiul special al Ministerului Sportului
- Ana-Maria Popescu-Brânză (scrimă) – pentru întreaga carieră
- Marian Drăgulescu (gimnastică) – pentru întreaga carieră