Campioană olimpică în 1968 la săritura în lungime, Viorica Viscopoleanu a împlinit recent 80 de ani.
Cu mai puţin de un an rămas până la startul Jocurilor Olimpice de la Tokyo, COSR şi Federaţia Română de Atletism au avut motiv de sărbătoare, dar şi de optimism, amintind tinerilor sportivi că trebuie doar să calce pe urmele foştilor mari campioni: Viorica Viscopoleanu, laureata olimpică din 1968 la săritura în lungime a împlinit 80 de ani, iar povestea sa poate reprezenta un „manual de viaţă” pentru cei care doresc să ajungă la rezultate de top pe plan mondial. La Ciudad de Mexico, în 1968, atleta tricoloră a ajuns la JO deja accidentată din pregătiri, dar a trecut peste problemele medicale şi a luat aurul, cu un nou record mondial! Calificările au fost o adevărată piatră de încercare pentru Viorica Viscopoleanu, care a trecut cu succes peste emoţiile care o stăpâneau, dar şi peste acomodarea cu altitudinea, iar săritura sa de 6,47m a trimis-o spre marea finală. Presată de accidentare, sportiva noastră a apelat la o strategie specială pentru a evita o eventuală recidivă în lupta pentru medalii: a pus toată energia sa în prima încercare, a sărit direct 6,82m, nou record olimpic şi mondial, iar concursul era deja terminat. Cu acest rezultat formidabil, Viorica Viscopoleanu a urcat pe prima treaptă a podiumului olimpic, cu un avans de 14 centimetri faţă de locul secund.
Revanşă după patru ani
Până la aurul de la Jocurile Olimpice, sportiva tricoloră a avut parte de o mulţime de lovituri ale vieţii, dar a trecut peste toate. Născută pe teritoriul actual al Ucrainei, în anul 1939, la Bănila pe Siret, regiunea Storojineţ, Viorica Belmega (Viscopoleanu ulterior, prin căsătorie) a trebuit să plece de mică de acasă, din cauza războiului care a lăsat-o orfană de mamă la doar 5 ani, iar pe tatăl plecat pe front nu l-a mai văzut vreodată. Venită în Bucureşti, a crescut la bunici, care au ajutat-o să facă sport: primele sale concursuri au fost la crosuri şcolare, cu rezultate excelente, în ciuda fizicului destul de firav. Pasiunea pentru atletism a dus-o şi spre săritura în lungime, unde, după doar câteva tentative, a decis să continue până la finalul carierei. Antrenată de Ion Vintilă, a mers la prima sa competiţie internaţională, Balcaniada desfăşurată la Sofia în 1957, unde a ocupat poziţia a treia, cu 5,54 m. A fost doar primul pas spre o ascensiune spectaculoasă, crescându-şi lungimea săriturilor, în medie, cu câte 10-20 de centimetri pe an! În 1960 ajunsese la 5,80m, peste doi ani era la 6,21m, iar în 1963 sărea 6,44m. Au urmat Jocurile Olimpice de la Tokyo, cu 6,50m, dar arbitrii i-au considerat săritura depăşită şi a încheiat pe locul 5. A fost un moment-cheie ale carierei, fiind tentată să se retragă din sport, dar a ales să continue, iar revanşa a venit patru ani mai târziu, la Ciudad de Mexico.
A prins aripi la Steaua
O schimbare importantă a carierei a fost aceea să treacă de la Rapid la Steaua, sub îndrumarea lui Ioan Soter, antrenorul care avea să fie alături de ea la toate evenimentele sportive importante, din acel moment, culminând cu aurul olimpic din 1968. Clubul militar i-a adus echilibrul, ajungând la zeci de recorduri realizate, 11 titluri naţionale în aer liber, şi de două ori în sală, în perioada 1962-1973. Viorica Viscopoleanu a fost, de asemenea, la Jocurile Olimpice de la Munchen, dar a terminat pe locul 7, astfel că nu i s-a mai permis să meargă la următoarea ediţie a competiţiei supreme, cea din 1976. A fost momentul în care a decis, pe loc, să se retragă din cariera sportivă! După renunţarea la activitatea competiţională, Viorica Viscopoleanu a rămas antrenor, cu rezultate aproape la fel de bune, dar recunoaşte că ”marea bucurie în plan personal o reprezintă copiii”. De la retragerea sa, un singur trofeu olimpic a mai cucerit România la săritura în lungime, datorat Anişoarei Cuşmir, în 1984.
Reperele unei cariere de legendă
– Ascensiunea pe plan internaţional a început în 1965, când a cucerit medalia de argint la săritura în lungime la Campionatele Mondiale Universitare de la Budapesta.
– Anul de glorie al carierei a fost 1968, cu titlul de la Jocurile Olimpice din Mexico City, realizând un nou record mondial, olimpic, european şi balcanic. Apoi, la JO de la Munchen, din 1972, unde la 33 de ani a fost cea mai vârstnică participantă, s-a clasat a şaptea.
– A cucerit titlul la Campionatele Europene de la Viena din 1970, medalia de argint la CE în aer liber de la Atena, din 1969, şi bronzul la CE în sală de la Sofia, în 1971.
– După retragere, a antrenat la CSA Steaua Bucureşti, printre sportivii săi fiind şi Monica Iagăr. Paradoxal, deşi a concurat la lungime, a ales să antreneze la săritura în înălţime!
– A primit titlul de Maestru Emerit al Sportului, iar în anul 2000 i-a fost conferit Ordinul naţional „Pentru Merit” în grad de ofiţer.
2 campioni olimpici octogenari are România în acest moment: cel mai vârstnic este Leon Rotman, dublu medaliat cu aur la Melbourne la canoe simplu, în 1956 (probele de 10.000 şi 1.000m), plus bronz la 1000m, patru ani mai târziu, la Roma. Rotman a ajuns la 85 de ani, în timp ce Viorica Viscopoleanu tocmai a aniversat cele opt decenii de viaţă. Pe podiumul campionilor vârstnici este altă fostă atletă, Mihaela Peneş – 72 de ani.
6,82 metri, recordul mondial semnat de Viorica Viscopoleanu acum mai bine de jumătate de secol, este baremul pentru calificarea la Jocurile Olimpice de la Tokyo 2020. România are deja două reprezentante calificate în această probă, Alina Rotaru şi Florentina Iuşco.
Articol scris de Cristian VLAD