Despre Năstase s-au scris mai multe cărţi, s-au făcut filme şi s-au publicat sute de mii de articole, de jur împrejurul lumii. Talentul său nepereche a făcut epocă, admiraţia mulţimilor pentru stilul non-conformist în sobrul joc de tenis l-a transformat într-unul dintre cei mai iubiţi sportivi ai planetei. Puţine lucruri se mai pot spune despre Ilie, s-ar putea zice. Ei bine, scotocind sacul cu amintiri, putem prezenta astăzi doi oameni care au contribuit destul de mult, pe rând, la lansarea marelui nostru campion. Interesant este că aceşti oameni făceau parte din lumi total diferite: generalul de Securitate Nicolae Stan, fost într-o vreme aghiotant al lui Ceauşescu și șef al Direcției a V-a a Securității, şi prinţul Dimitrie Sturdza, descendent al domnitorului Moldovei Mihail Sturdza, om care se trage dintr-o familie atestată documentar încă din secolul al XV-lea.
Cei doi au însă un punct comun: tenisul. Generalul Stan, pe atunci şef al Direcţiei de contrainformaţii a Armatei, vicepreşedinte al Comisiei de Paşapoarte (extrem de importantă la vremea aceea), a fost totodată, timp de 12 ani, preşedintele Federaţiei Române de Tenis. De cealaltă parte, prinţul Sturdza, născut în România şi botezat la Iaşi de regina Elena a României şi fiul acesteia, Mihai (defunctul Rege Mihai I al României), a emigrat la nici 10 ani cu familia în Elveţia, de frica închisorilor comuniste. A devenit unul dintre cei mai buni jucători de tenis din ţara cantoanelor, câştigător a peste 30 de titluri naţionale, fiind neînvins timp de zece ani şi reprezentând de multe ori Elveţia în Cupa Davis. Mult mai târziu, în 1992, a fost căpitanul-nejucător al Elveţiei în finala Cupei Davis de la Fort-Worth, contra Statelor Unite. Om de afaceri de succes, Dimitrie (Tim) Sturdza i-a ajutat foarte mult pe tenismenii noştri să se afirme, de la Ion Ţiriac şi Ilie Năstase la Virginia Ruzici, Victor Hănescu sau … Simona Halep. Dar, să nu anticipăm.
Năstase, Țiriac, Virginia Ruzici…
Să revenim pentru moment la Nicolae Stan (decedat în 2020), ofiţerul de Securitate care a primit gradul de general-maior încă de la vârsta de 37 de ani! În timpul liber, Stan juca tenis – şi nu cu oricine: Gheorghe Maurer, Corneliu Mănescu, Ilie Verdeţ şi alţii asemenea, numai vârfuri ale nomenclaturii comuniste. L-am ascultat povestind în urmă cu ceva ani istoria despre Ilie Năstase:
„Într-o zi mă sună Ţiriac şi mă cheamă la sala de tenis de la Băneasa. Era acolo o bază militară şi generalul Ioniţă, şeful Armatei, construise pe malul lacului vreo opt terenuri şi o sală de tenis minunată. Şi un bazin de înot. Când mă duc, Ţiriac îmi propune să fac o partidă de ping-pong cu Ilie Năstase! Eu jucam şi ping-pong, eram destul de bun, dar cred că Năstase m-a bătut. Apoi Ţiriac mă ia deoparte şi-mi spune direct: “Tov. general, vă rog frumos, să-i dea drumul lui Ilie Năstase să plece “afară” cu mine, ca să joace tenis!” Bine Ioane, când să plece?, îl întreb. “Mâine”. Ce se întâmplase: Ilie lovise cu maşina un maior de armată şi ăsta îl chemase în judecată pentru vătămare gravă. Şi nu-i dădeau paşaportul! Cred că era abia la a doua lui ieşire din ţară. Şi atunci mă duc la Verdeţ, care era preşedintele Consiliului de Miniştri. Eram într-o relaţie extraordinar de bună cu Verdeţ. Şi el juca tenis. Şi-i spun: Tovarăşe Verdeţ, eu garantez pentru Ilie Năstase! Adică, garantam că se va întoarce în ţară, nu va fugi… “Bine. Stane, zice Verdeţ, să plece”. Şi a doua zi a plecat cu Ţiriac. Şi de atunci a plecat mereu şi a ajuns unde a ajuns. Dar şi pe Ţiriac l-am ajutat destul. Când a vrut sora lui, Rodica, să plece în străinătate şi eu i-am dat drumul. Mi-a spus că trebuie să se ducă la Monte Carlo să aibă grijă de copilul lui Ion, fiindcă tatăl lui e mai mult plecat prin turnee. Era destul de clar că n-o să mai vină înapoi. Şi apoi, timp de 12 ani, Ţiriac nu a mai venit în România. 12 ani! Pînă la Revoluţie. Iar eu, generalul Stan, i-am trimis an de an viză de prelungirea şederii la Paris, la Ambasadă. Ca să i-o pună lui Ţiriac pe paşaportul românesc…Când m-a întrebat Postelnicu, care era şeful Securităţii, de ce îi dau viză lui Ţiriac i-am spus pentru că ne-a trimis 2.000 de rachete de tenis la federaţie! Şi chiar aşa era. Şi pentru că joacă în meciurile de Cupa Davis din străinătate pentru România… Sau pe Virginia Ruzici, care avea mama plecată din ţară, dar pe care eu am chemat-o să vină în ţară să joace pentru România la Universiadă, în 1981. Virginia a cîştigat atunci trei medalii de aur: la simplu, dublu şi dublu mixt! Aflu însă de la un ofiţer de la mine că Postelnicu dăduse dispoziţie să i se ia paşaportul. Luni dimineaţa i se ridica. M-am dus personal atunci cu ea la aeroport duminică seara, am trecut-o frontiera şi s-a suit în primul avion care pleca. S-a nimerit să fie unul spre Viena. Virginia n-a uitat niciodată ce am făcut pentru ea. Ceilalţi m-au cam uitat!”.
Doi comuniști la un turneu din California
Al doilea personaj al acestor amintiri, prințul Dimitrie Sturdza, a refuzat în anul 1972 să joace pentru Elveţia într-un meci de Cupa Davis împotriva României! “Nu aveam cum să joc împotriva ţării mele, spune el astăzi. Un Sturdza nu putea să fie niciodată în opoziţie faţă de România!” Dar să vedem ce are de povestit în legătură cu tenismanii noştri:
“Jucam de regulă în Turneul din Caraibe, care aduna în fiecare an 12 turnee şi era organizat de Bill Riordan, fratele primarului din Los Angeles. După o vreme l-am adus şi pe Ţiriac în turneu, fiindcă devenisem prieten cu Riordan şi nu m-a putut refuza. Şi mă întâlnesc cu Ţiriac la Roland Garros, ca în fiecare an. Şi-mi spune: “Avem un băiat incredibil de bun în România, care poate fi numărul 1 dacă va fi ajutat. Hai să-l luăm şi pe el în Caraibe!” Acolo erau însă invitaţi doar jucătorii cei mai buni din lume, ATP-ul nici nu se înfiinţase încă, iar la turnee asistau numai americani bogaţi, aflaţi în vacanţă în Caraibe. Tu eşti nebun, i-am spus, deja cu tine a fost foarte greu, dar cu un băiat care e complet necunoscut? “Hai, Tim, încearcă!”, zice Ţiriac. I-am telefonat în ziua următoare lui Bill şi i-am spus totul. “Băi Tim, zice Riordan, noi suntem prieteni şi am acceptat un “commy” (comunist în argou american – n.n.) anul trecut. Acum vrei să fie doi?! La turneele mele? Cred că eşti complet nebun. Ce, facem colonie comunistă aicea?” Ascultă, Bill, i-am zis eu, eu cred că o să poţi să semnezi un pact de prietenie cu băiatul ăsta, care o să devină numărul unu – şi o să vezi că o să vină în fiecare an la turnee la tine! A acceptat pînă la urmă, şi aşa s-a dus Ilie şi s-a lansat în tenisul mare. Că pînă atunci nici el, nici Ţiriac nu erau primiţi decât la turneele din India sau Egipt, unde nu se duceau niciunul dintre tenismanii mari. Poate că o picătură de apă dintr-o mare am contribuit şi eu la cariera şi succesul lui Ilie Năstase”…
Cum le potriveşte câteodată Cel de sus pe toate. În aşa măsură încât un prinţ veritabil şi un general de Securitate aproape că şi-au dat mâna pentru lansarea lui Năstase! Dar evident că deasupra a tot şi a toate a fost talentul lui Ilie.
Articol scris de Dumitru Graur și publicat în nr. 95 al revistei Sport în România