Narcis Drejan
Delegaţia jurnaliştilor sportivi din România a participat în perioada 30 septembrie – 4 octombrie la evenimentele găzduite de Asociaţia Jurnaliştilor Sportivi din Sud-Estul Europei, în Croaţia, pe insula Ugljan, la Kukljica.
În prima zi a avut loc Congresul SEESJA (The Southeast European Sports Journalists Association), pentru a se stabili noul preşedinte al organizaţiei. Preşedinte a rămas croatul Nikola Lipovac, singurul candidat, fiind votat în unanimitate.
Ca în fiecare an a continuat tradiţia meciurilor de fotbal din cadrul turneului în care este pus în joc trofeul Nikolai Kolev-Michimana, fostul comentator de legendă al Televiziunii bulgare. Au participat nouă echipe: Croaţia, Serbia, Bosnia&Herţegovina, Macedonia, Muntenegru, Bulgaria, România, Moldova şi Ungaria. Din păcate, Grecia şi Turcia nu şi-au putut trimite şi ele echipele de fotbal.
În prima zi, România, în formula „standard”: Iulian Cuibar (Bună Ziua Braşov), Cătălin Oprişan (Antena 1), Cătălin Cîrnu (Radio România), Mihnea-Marsilian Totann (FRF), Radu Maxim (Digi 24), Cristi Vlad (Digi Sport), Daniel Ion (Sport în România), Eugen Udroiu (Antena 3) şi Narcis Drejan (Sport Total FM), s-a impus în faţa Bosniei, după executarea loviturilor de departajare (2-1), 1-1 în timpul regulamentar, gol Daniel Ion de la jumătatea terenului. În al doilea meci, naţionala noastră, fără Daniel Ion, accidentat, a pierdut cu 1-4 în faţa Croaţiei, după 1-1 la pauză. Pentru România a înscris Cătălin Cîrnu, direct din corner. În ciuda rezultatului, bulgarii, moldovenii şi muntenegrenii ne-au felicitat pentru dăruirea şi jocul deschis, fără teamă, practicat de jurnaliştii sportivi din ţara noastră.
Aşadar, cu o înfrângere şi o victorie, România a ajuns în ziua a doua în competiţia pentru locurile 5-9. Pentru a obţine locul 5, jurnaliştii români aveau nevoie de victorii cu Ungaria şi Macedonia. Ceea ce s-a şi întâmplat: au învins-o la masa verde (3-0) pe Ungaria, care nu s-a prezentat la meciul cu România, iar jocul cu Macedonia a fost şi cel mai spectaculos, conform delegaţiilor care au urmărit partida de pe margine. Ai noştri au condus cu 2-0, graţie reuşitelor lui Radu Maxim şi Eugen Udroiu, dar au fost egalaţi în ultimele secunde. A urmat loteria loviturilor de departajare, acolo unde Cătălin Cîrnu, Radu Maxim şi Cătălin Oprişan au înscris cu siguranţă, iar portarul Iulian Cuibar a apărat ultimul penalty al macedonenilor. România a câştigat cu 3-2 la penalty-uri şi s-a întors acasă cu trofeul de cel mai bun portar al turneului, obţinut de Iulian Cuibar.
Turneul a fost câştigat de Muntenegru, care s-a impus în finală, 2-0, în faţa echipei gazdă, Croaţia, iar în finala mică, Moldova a trecut de Bulgaria, cu acelaşi scor, 2-0. Le mulţumim colegilor noştri de peste Prut, care ne-au susţinut la fiecare meci, mai ales că noi am jucat mai tot timpul pe ploaie, şi îi felicităm pentru locul 3 obţinut la Cupa Nikolai Kolev.