Dragi prieteni, iubitori ai sportului și ai jurnalismului de calitate, avem bucuria să vă anunțăm apariția
numărului 65 al prestigioasei reviste „Sport în România”. Revista de cultură și educație sportivă editată de Asociația Presei Sportive din România vine cu o ofertă bogată, așa cum v-am obișnuit în cei peste cinci ani de existență.
Obișnuitul interviu al lunii, realizat de directorul publicației, Dumitru Graur, îl are ca protagonist pe directorul CS Olimpia București, dl Gheorghe Iordache.
Editorialul semnat de Dumitru Graur, cu titlul „Două moduri de a privi sportul”, ne prezintă lecția de patriotism oferită de primarul Clujului, Emil Boc, prezent în sala-patinoar de la Ostrava, la senzaționala victorie a echipei de Fed Cup a României în meciul cu Cehia. În același editorial, autorul își arată uimirea față de ceea ce se pregătește la MEN, prin propunerea de dispariția a 5 ore de educație fizică, predate de profesorii de sport.
„Oscarurile„ jurnalismului sportiv internațional, „Minunea de la Ostrava”, prin victoria în premieră în fața Cehiei și calificarea în semifinalele competiției, precum și festivitatea de premiere a Federației Române de Natație și Pentatlon Modern se regăsesc în paginile revistei noastre.
Titluri din numărul 65:
*TENIS / FED CUP. Minunea de la Ostrava; I-a aruncat mănușa!
*VOLEI. Semifinală românească în Cupa CEV
*NATAȚIE. Robert Glință, sportivul născut pentru înot; Laurii natației românești
*HANDBAL. Proiect națoional la CSM București
*JUDO. Drumul mătăsii
*LUPTE. Fabrica de medalii
*INIȚIATIVĂ. Revoluția sportului românesc
*BOX. Festival „european” în România
*FOTE. Festivalul speranței
*PATINAJ ARTISTIC. Surpriză pe gheață
*RUGBY. În grafic
*ATLETISM. Alina Rotaru țintește sus
*TIR. Patimile unui campion olimpic
*ȘAH. Ne așteaptă un concurs de nivel mondial
*FOTBAL. Optimismul tricolorilor
*PREMIILE AIPS. „Oscarurile” jurnalismului sportiv internațional; Un loc 3 mondial de care sunt mândru
*MEDIA. „Jurnalismul nu este un delict!”
*SCRIMĂ. Simona, în „haine noi”
*INEDIT. Spectacol canin în Pasul Tihuța
*GALA ALEXANDRION. „Samuraii” sportului românesc
*SĂNĂTATE. Vine epidemia de obezitate!
*CURIOZITĂȚI. Cibulkova își dezvăluie secretele; Mai jos de atât nu se poate!
Abonamente la revista noastră se pot face AICI. De asemenea, ne puteți contacta la numărul de telefon 021.224.05.04 sau pe e-mail: apsmedia.romania@gmail.com