2 iulie – Ziua Internaţională a Ziariştilor Sportivi

Ziua de 2 iulie este sărbătorită, pe plan mondial, ca Ziua Internaţională a Ziariştilor Sportivi. La 2 iulie 1924 a fost fondată Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS). De asemenea, pe 2 şi 3 iulie 2014, Asociaţia Internaţională a Presei Sportive (AIPS) va împlini 90 de ani de la primul Congres, care a avut loc cu ocazia Jocurilor Olimpice din Paris din 1924. AIPS va organiza pe tot parcursul anului o serie de evenimente pentru a marca această importantă zi. Asociaţia Internaţională a dat startul festivităţilor în luna martie la Dakar, în Senegal. Apoi s-a mutat la Baku, în Azerbaijan, în timpul Congresului AIPS, din luna aprilie. De asemenea, pe parcursul acestui an vor avea loc comemorări în Lausanne, Paris, Incheon (Korea) şi Africa de Sud.

Ziua Mondială a Jurnaliştilor Sportivi reprezintă un moment pe care îl vom folosi pentru a reflecta asupra provocărilor unice cu care se confruntă sportul, dar şi jurnaliştii sportivi, în ceea ce priveşte aranjarea meciurilor, pariurile ilegale, de reducere de personal din cadrul redacţiilor noastre. De asemenea, va fi un moment favorabil pentru a privi înainte către era digitală”, este mesajul AIPS transmis prin secretarul general, Evelyn Watta.

Despre ce reprezintă astăzi AIPS, ne vorbeşte Gianni Merlo, preşedintele acestei asociaţii, într-un interviu acordat nu demult revistei “Sport în România”:

AIPS a plecat de la numai opt asociaţii fondatoare, apoi numărul a crescut treptat, în special după cel de-al Doilea Război Mondial. În 1964, la Congresul de la München s-au numărat 31 de ţări membre, în vreme ce la încheierea mandatului preşedintelui francez Felix Levitan, un alt gazetar extrem de important pentru dezvoltarea asociaţiei, erau deja 67 de ţări membre. În 1991, la Nicosia, AIPS a sărbătorit înscrierea celui de-al 100-lea membru asociat. Apoi numărul a crescut brusc la 120 la Manchester, în 1994, şi la 130 la Oviedo, în 1997. Când turcul Togay Bazatli, pe care l-am înlocuit, a părăsit preşedinţia AIPS, în 2005, erau 144 de ţări membre. Astăzi sunt 157 de asociaţii naţionale membre ale AIPS, de pe toate continentele globului. Reprezentăm fără îndoială o forţă şi încercăm să fim credincioşi scopurilor iniţiale ale creării AIPS, apărând interesele tuturor gazetarilor în relaţia cu diferitele foruri şi structuri sportive internaţionale. Să nu uitaţi că există la ora actuală în lume un număr de peste 6.500 de gazetari având o legitimaţie a Asociaţiei Internaţionale a Presei Sportive, dintre care aproape 3.500 sunt din Europa, 2.200 din Asia, 530 din Africa, 330 din America şi 11 din Australia. Cele mai multe legitimaţii AIPS sunt în China – 994, Japonia – 660, Austria – 248, Germania şi Marea Britanie – 234, Turcia – 200, Elveţia – 198, Rusia – 168, Ungaria – 137 şi aşa mai departe”.