19 centimetri

19-cmDumitru Graur

Întreaga colecţie a revistei noastre, aşezată în stivă, puse unul peste altul toate cele 50 de numere apărute din Sport în România, măsoară 19 centimetri în înălţime. Fiecare revistă are cam 3 milimetri în grosime şi cântăreşte 250 de grame. Cu totul, în jur de 13 kg. Şi peste 4 ani de eforturi, din octombrie 2013 până astăzi. Sunt 3.400 de pagini tipărite în total, cu foarte multe nopţi nedormite şi incertitudini, cu satisfacţia unei munci care continuă şi cu aprecieri aproape la unison pentru reuşita noastră.

Încet, încet, Sport în România a devenit unica „revistă de cultură şi educaţie sportivă” prezentă pe piaţa tipăriturilor din ţara noastră, o revistă de tip quality dedicată sportivilor şi adevăraţilor iubitori ai sportului românesc, care a izbutit în toţi aceşti ani să evite curentul contagios al tabloidizării presei, al vulgarizării ei. Vă asigur că numai noi ştim de câte eforturi a fost nevoie pentru a asigura revistei, lună de lună, o difuzare decentă în special prin contractele încheiate cu diferite structuri sportive, pentru a obţine fonduri care să ne permită să mergem mai departe, să strângem banii necesari pentru următoarele numere. Şi aşa au trecut 50 de luni în şir, aproape fără să ne dăm seama cum am îmbătrânit cu alţi patru ani.

Dacă ne uităm, cum să zic, doar pe deasupra, cei 19 centimetri în înălţime ai colecţiei n-au cum să dezvăluie nimic din conţinutul ei, din sutele de articole, reportaje, analize, portrete de campioni, bilanţuri, proiecte tematice pe domeniul sportului, editoriale, sau miile de fotografii care au ilustrat toate paginile revistei. Este evident că presa nu se poate cântări în kilograme, nici măsura în centimetri sau metri liniari. Dar „greutatea” ei este măsurabilă prin succesul de care se bucură, prin numărul de exemplare tipărite şi vândute, ca şi prin continuitatea acestui proiect.

Satisfacţia majoră din punct de vedere profesional a fost, de fiecare dată, privirea mirată şi expresia de admiraţie ce se putea citi pe faţa celor care luau pentru prima oară revista în mîini. „Ooo, dar n-am ştiut că există la noi o asemenea revistă!”, auzeam adesea, şi încă auzim. Urma întrebarea logică: „De ce nu se găseşte la toate chioşcurile de presă?” Aici discuţia ar depăşi cadrul pe care ni l-am propus pentru articolul de faţă, dar n-am cum să uit niciodată vocea unei importante personalităţi a sportului românesc, multiplă medaliată olimpică, care atunci când a aflat că revista costă 15 lei a exclamat: „A, nu-i moca?” Nu, nu era „moca”, adică gratis, fiindcă tipografia costă, fiindcă gazetarii care scriu, tehnoredactorul şi fotoreporterii muncesc şi e normal să fie plătiţi, plus alte o mulţime de cheltuieli cu contabilitatea, taxe, salarii şi aşa mai departe.

Pe alte meleaguri, o revistă glossy de 68 de pagini nu costă niciodată doar 3,2 euro, toate taxele incluse, dar la fel de adevărat este că presa şi-a revenit cam peste tot în lume, după căderea accentuată din timpul crizei 2008-2010. Cam peste tot, dar nu şi în România!, ţară care şi-a distrus sistemul naţional de distribuţie şi în care ziarele şi revistele au dispărut de pe piaţă într-un ritm accentuat. În care scandalul, bârfele şi băşcălia sunt la rang de regine ale presei, fie ea scrisă sau vorbită. Astfel pe piaţă au mai rămas cel mult ziarele tabloide şi un sigur cotidian de sport, rezistând cu stoicism asaltului mediului online, alt duşman de moarte al presei clasice.

Tocmai de aceea, daţi-ne voie să fim mândri la acest ceas aniversar că revista Sport în România a crescut până la înălţimea de 19 cm în cele 50 de numere lunare, traversând peste patru ani de zile prin deşertul tot mai accentuat al presei naţionale. Şi o spun în încheiere, cu tărie: la cât mai multe!

pag1

pag2

leave a reply