Sportul de masă în atenția Uniunii Europene

Bucureşti, 20 Mai 2012

Săptămâna trecută Consiliul Uniunii Europene a adoptat Concluziile în lupta pentru combaterea fenomenului de dopaj în sportul de masă. Consiliul încurajează statele membre să pună mai mult accent în politicile publice pe lupta împotriva dopajului inclusiv în sectorul sportului de masă.

Într-o ședință de săptămâna trecută Consiliul Educație, Tineret, Cultură și Sport a susținut că cunoștințele și informațiile despre dopajul din domeniul sportului de masă sunt foarte limitate, și în timp ce cooperarea la nivel internațional în lupta împotriva dopajului în sportul de performanță este bine dezvoltată, cooperarea în domeniul sportului de masă a fost până acum destul de redusă. Prin urmare, Consiliul încurajează statele membre de a contribui la dezvoltarea unor programe educaționale naționale și a unor campanii împotriva dopajului, de a promova o cooperare mai strânsă între autoritățile publice locale și organizațiile sportive de masă pentru a asigura crearea unui cadru cu măsuri și proceduri adecvate în investigarea și sancționarea dopajului în sportul de masă la nivel național.

Cu scopul de a extinde accentul acordat sectorului sportului de masă, un grup de experți europeni privind anti-doping-ul vor colecta în perioada următoare cele mai bune practici în lupta împotriva dopajului în sportul de masă, pentru a preveni, educa și controla aceste situații. Scopul acestei inițiative este ca până la finalul anului 2013 să putem avea un set de recomandări privind combaterea dopajului în sportul de masă care să poată fi aplicat atât la nivelul Uniunii Europene cât și la nivel național.

Direcția pe care Uniunea Europeană o trasează prin aceste concluzii, la fel ca și Strategia în domeniul sportului pentru perioada 2014-2020, ne plasează într-o altă dimensiune în care sportul de masă este inclus pe agenda europeană. La nivel european s-a înțeles că sportul de masă are un rol decisiv în dezvoltarea societății noastre, reprezentând o componentă cheie a modelului social european. Din acest punct de vedere vom acorda tot sprijinul nostru instituțiilor europene în acest demers, mai ales că aceste politici ne privesc în mod direct, a declarat Răzvan Burleanu, președintele Federației de Minifotbal din România și al European Minifootball Federation.

European Minifootball Federation reprezintă cel mai amplu proiect fondat în luna martie a.c. destinat sportului de masă după căderea comunismului, și care aduce la un loc asociații și federații naționale de minifotbal de pe întregul continent, din 21 de țări europene, având peste 600.000 de practicanți.

Federația de Minifotbal din România este membru fondator al EMF (European Minifootball Federation, www.eurominifootball.com).