Patru spade de aur într-o teacă, România

Ana Maria Popescu (ex Brânză), Simona Gherman, Simona Pop şi Loredana Dinu sunt patru săbii de aur într-o singură teacă: echipa României. La mijlocul lunii februarie, fetele antrenate de Dan Podeanu şi George Epurescu au strălucit într-o nouă competiţie internaţională majoră. Astfel, în etapa de Cupă Mondială desfăşurată la Buenos Aires, spadasinele noastre şi-au consolidat poziţia de numărul 1 mondial pe echipe, cu o nouă victorie; ele au trecut în ultimul act de Rusia, după ce depăşiseră anterior echipele Braziliei, Statelor Unite ale Americii şi Estoniei.