Parlamentul European sprijina UEFA in lupta impotriva meciurilor trucate

Preşedintele UEFA, Michel Platini, a declarat: „Sunt încântat de această decizie şi felicit Parlamentul European pentru faptul că are o poziţie fermă vizavi de cercurile infracţionale care orchestrează trucarea meciurilor în Europa. Lucrând împreună, vom putea să oprim cea mai mare ameninţare pentru viitorul sportului în Europa”. Rezoluţia aprobată de Parlamentarii Europeni aduce măsuri necesare pentru a proteja integritatea sportului prin cooperarea între organizaţiile sportive şi instituţiile publice. Cel mai important, această decizie recunoaşte valoarea abordării Uniunii Europene vizavi de pariurile online. Parlamentul European recomandă, în mod special, considerarea fraudelor în lumea pariurilor drept o infracţiune la nivel european.

De asemenea, rezoluţia Parlamentului European cu privire la pariurile online obligă la recunoaşterea drepturilor de proprietate ale organizaţiilor sportive vizavi de competiţiile pe care le organizează, prin intermediul unor returnări financiare corecte din partea companiilor de pariuri. Franţa este prima ţară din Europa în care s-a promulgat o lege în acest sens. Acest drept de proprietate asigură cooperarea dintre organizatorii de competiţii sportive şi firmele de pariuri, ceea ce duce la mai multă transparenîă, o monitorizare şi un mecanism de control mai bun şi poate ajuta la lupta împotriva spălării de bani prin intermediul pariurilor.

Comisia Europeană a adoptat un document oficial cu privire la Pariurile Online pe pieţele interne în luna martie a acestui an, ceea ce a dus la un adevărat proces de consultări legate de meciurile trucate, printre altele. Rezoluţia votată recent arată poziţia Parlamentului European cu privire la documentul emis de către Comisie.

Parlamentul European este organismul politic cel mai recent implicat în lupta UEFA pentru combaterea meciurilor trucate. Consiliul Europei a adoptat o rezoluţie în acest sens în luna septembrie. De asemenea, preşedintele UEFA, Michel Platini, a discutat aceasta problemă cu Miniştrii Sportului din statele europene în cadrul întâlnirii de la Cracovia, din luna octombrie. În plus, Polonia, care deţine Preşedinţia UE, are scopul de a combate meciurile trucate, aşa cum s-a decis în cadrul Consiliului UE.  Preluare de pe site-ul AIPSTraducere: Catalin Fainisi