Marta, prima maşină din România

marta-copertaMarta a fost numele primei maşini fabricate pe actualul teritoriu al României. Se petrecea la Arad, în urmă cu 107 ani!

Aceasta este o istorie ignorată. In fapt, prima fabrică de autovehicule de pe actualul teritoriu al României a fost înfiinţată la Arad. În oraşul din vestul ţării s-a produs, începând din 1910, autoturismul Marta (acronimul de la Magyar Automobil Részvény Társaság Arad). Era o sucursală a firmei americane Westinghouse, prin intermediul subsidiarei franceze din Le Havre. Fabrica a fost construită în 1908, pe un teren pus la dispoziţie de Primăria Arad, oraş care înainte de primul Război Mondial era parte din Ungaria.
Încă din 1899, la Timişoara circula primul tramvai electric, iar la fabrica Marta se făceau motoare pentru utilaje feroviare, autobuze cu şi fără etaj, camioane de 3 şi 5 tone. Începând din 1910 a început producţia de autoturisme mici, de patru cilindri, care aveau între 20 şi 40 cai putere, pe transmisie prin cardan sau transmisie prin lanţ. Până în anul 1912 s-au fabricat 150 de maşni. În acelaş an Westinghouse intră însă în faliment, iar fabrica este preluată de Austro Daimler – care va fabrica autoturismele la Arad, tot cu numele Marta.
Cele mai de succes maşini au fost cele pentru taxi. Era un vehicul cu patru cilindri, cu 2.500 cmc şi o putere de 18 sau 22 cai. A ajuns să fie exportată în toată Europa Centrală. Se spune că în 1936, la Arad încă mai circula o asemenea maşină, care avea peste un milion de kilometri parcurşi.
Din 1912, tot aici se fabricau şi camioane Daimler. Între 1908 şi 1914 ies pe poarta fabricii peste 650 de maşini şi autobuze. După începerea războiului se vor fabrica motoare de avion. După război, Aradul intră în componenţa României şi se rupe legătura cu firma mamă, Daimler.
În acel moment, fabrica de vehicule Marta este unită cu fabrica de vagoane Witzer, luând astfel fiinţă societatea Astra. Aici începe producţia unui avion numit Astra Porto, care avea un motor Hispano Suiza de 300 cai. Armata Română a comandat 25 de bucăţi. Au mai fost construite câteva autobuze luxoase, cu motor de 8.000 cmc, care dezvoltau 60 CP. În anul 1946 se desfiinţează Fabrica de avioane, se demontează utilajele şi se transportă la Braşov, unde se înfiinţează Intreprinderea Aeronautică Română (IAR)

Înaintea celebrei Dacia

fabrica-martaPână la auto Dacia, fabricat la Piteşti începând din 1966, istoria maşinilor de pe plaiurile autohtone se concentra în vestul ţării. Dar puţini mai ştiu că Malaxa, primul automobil românesc, s-a fabricat la Reşiţa, cu mult înaintea Daciei. Industria Auto Malaxa din Reşiţa a luat fiinţă în 1945. Aici s-a produs o maşină echipată cu un motor de trei cilindri, cu o putere de 30 cai putere, care avea să se bucure de un real succes. La aceea vreme nu era puţin lucru ca un autovehicul să atingă viteza maximă de 120 km/h şi să aibe un consum de zece litri la suta de kilometri. Iar autoturismul Malaxa avea aceste calităţi. Caroseria avea o formă aerodinamică, foarte elegantă, cu portbagajul în partea din faţă.
Autoturismul Malaxa s-a fabricat timp doi ani, între 1945-1947. În această perioadă, pe poarta fabricii de la Reşiţa au ieşit 1.600 de maşini. Producţia a fost oprită în 1947, odată cu începutul sovietizării ţării. Producţia a fost transferată de ruşi la Podgorye, astăzi în Belarus. Se spune că Leonid Brejnev a fost cel care a decis să mute liniile de asamblare în URSS, după ce a făcut o călătorie la Sofia cu o maşină Malaxa, de care a fost impresionat.

poza-final

leave a reply