Interviu Remus Pricopie

„Sunt disponibil aici vreo 20 de ani, ca să încercăm cu adevărat să construim ceva!”

Dumitru Graur: Domnule ministru, vă mulţumim că ne-aţi primit pentru a ne acorda acest interviu. Revista noastră şi-a făcut o datorie de onoare din a susţine necesitatea schimbării din temelii a sportului românesc, începând cu modificarea sistemului sportului şcolar şi universitar. Sunteţi de acord că sportul românesc suferă din ce în ce mai mult de pe urma desfiinţării bazei sale de masă şi, dacă vom dori să mai avem un viitor în sportul mondial, trebuie să ne întoarcem cât mai urgent spre şcoală?

Remus Pricopie: Sunt de acord. Şi nu numai că sunt de acord, dar anul acesta – şi cu siguranţă aţi urmărit discuţiile care au avut loc la nivel public – s-a repus pe agendă un subiect destul de dureros şi care nu pleacă de la sport, ci pleacă de la sănătatea copiilor noştri. Sportul apare imediat, când e vorba despre sănătate, şi eu cred că orice popor, orice familie trebuie să-şi pună o întrebare foarte simplă: ce facem cu copiii noştri? Ce le oferim noi copiilor noştri şi ce le cerem copiilor noştri? Şi atunci vom constata, şi aceste lucruri sunt deja repere la nivel internaţional, că şcoala nu este pentru teste. Şcoala este pentru a forma un copil, ca el să devină un adult sănătos, capabil să înţeleagă ce se întâmplă în jurul lui şi să devină un cetăţean care să contribuie la progresul în societate. Dacă noi nu plecăm de la acest deziderat, atunci s-ar putea să confundăm conceptul de educaţie cu nota de la matematică şi română. Evident, nu vreau să arunc în derizoriu nota de la matematică şi de la română, dar trebuie s-o spun încă o dată că avem copii diferiţi, care au interese diferite, iar eu ca profesor, ca părinte şi astăzi ca ministru sunt interesat de toate aceste componente, nu doar de performanţa la o anumită disciplină sau alta. Avem de lucrat pe toate fronturile, iar unul dintre fronturi este acela de a aduce dovezi cât mai clare că şcoala este fundamentală pentru evoluţia copilului. Şi de a aduce elemente care să facă şcoala atractivă! Avem astăzi în România şcoli care nu sunt încălzite, iar în ele atractivitatea pentru studiu desigur dispare. Este mare nevoie de investiţii în infrastructură. Trebuie să ştiţi că în momentul de faţă facem un inventar a tot ce înseamnă infrastructură şcolară, lucrăm cu Banca Europeană de Investiţii, şi când mă refer la infrastructură şcolară, mă gândesc inclusiv la cluburi sportive sau la terenuri şi săli de sport, fiindcă toate fac parte din infrastructura educaţională. Şi facem un inventar pentru a vedea mai întâi în ce direcţii trebuie să investim. Există aproximativ 1 miliard de euro de investit până în 2020; tehnic, banii pot fi cheltuiţi chiar până în 2022. Este pentru prima dată când România are la dispoziţie o sumă atât de mare pentru a-şi corecta deficienţele de infrastructură! Vorbim în general aici de bani europeni. Toate aceste investiţii pe care le vom face vor ajuta fără îndoială să permită reluarea sportului de masă din primii ani de şcoală. Şi aici aş vrea să mai introduc un element; avem din fericire un exemplu foarte bun în judeţul Argeş: acolo toate unităţile de învăţământ din judeţ şi-au făcut asociaţii sportive. În momentul de faţă, noi avem doar cam 3-4 la sută din copii legitimaţi la un club sportiv sau la o asociaţie sportivă. Inadmisibil de puţin.

Articolul complet il puteti citi in Revista Sport in Romania Nr. 4– ianuarie 2014.

leave a reply