Miercuri, 14 august, intr-una dintre salile de conferinte ale Hotelului RIN Grand, s-a desfasurat sedinta Adunarii Generale a Asociatiei Presei Sportive. A fost pentru prima oara dupa o destul de mare intrerupere cind gazetarii sportivi (avind reprezentanti veniti de la Timisoara, Rm. Valcea, Craiova, Cluj-Napoca, Iasi, Focsani, Buzau si desigur Bucuresti), au avut prilejul de se intilni si a discuta liber o serie de probleme specifice muncii noastre. Participantii, unii dintre ei sositi de la distante destul de mari fata de Capitala, s-au declarat incintati de nivelul discutiilor si de noua directie pe care s-a inscris asociatia de circa doi ani si jumatate, practic de la numirea noului Consiliu de conducere a APS.

Raportul Presedintelui APS, dl. Dumitru Graur (pe care il puteti citi in intregime pe site) a fost structurat in trei capitole principale, spre a fi mai usor receptat de audienta. Astfel, la capitolul “Lucruri cu care ne putem mindri”, presedintele APS a remarcat, intre altele, primirea asociatiei sub Inaltul Patronaj al MS Regelui Mihai I, organizarea galei “APS 85” la Ateneul Roman, cu ocazia implinirii a 85 de ani de existenta a asociatiei si a Galei “Best of the Best”, cea de premiere pentru intreaga lor activitate a lui Gh. Hagi, Mircea Lucescu si Nicolae Rainea; realizarea site-ului propriu al APS; obtinerea noului sediu al asociatiei si dotarea lui cu tot ce este necesar pentru sustinerea activitatii; schimbarea si modernizarea legitimatiilor APS; echilibrul evident al balantei financiare; organizarea Turneului international pentru gazetarii sportivi din Balcani (desfasurat la Busteni), dar si suportul moral acordat ziaristilor carora li s-a interzis in mod abuziv sa-si faca meseria; ori protestul oficial in cazul incalcarii unor drepturi ale gazetarilor. In privinta actiunilor nereusite, presedintele APS a numit nerealizarea proiectului legat de crearea filialelor APS in teritori; imposibilitatea organizarii traditionalei Gale a premiilor APS; lipsa sponsorilor, ca si unele intirzieri in modernizarea site-ului.

Cu interes sporit a fost ascultata expunerea presedintelui APS la capitolul “Ce ne propunem de acum inainte”. Astfel, participantii la Adunarea Generala au putut lua la cunostinta despre mai multe proiecte deosebit de ambitoase ale Consiliului APS, cum ar fi organizarea unei Gale a Sportului Romanesc, in colaborare cu MTS si COSR; apoi editarea unei reviste sportive sub egida MTS si APS si mai ales proiectul infiintarii unei Scoli de jurnalism in regia Asociatiei Presei Sportive, o “scoala reala si necesara” pentru tinerii gazetari de sport, asa cum a numit-o presedintele APS. S-a mentionat dorinta ca sedintele Adunarii Generale a APS sa redevina evenimente regulate, cu periodicitate anuala, chiar daca nu intotdeauna locul de desfasurare va fi ales Capitala.

In final, presedintele APS a facut un apel la solidaritate catre toti gazetarii sportivi, pe care ii indeamna sa faca eforturi conjugate pentru redobindirea demnitatii meseriei de ziarist de sport profesionist. “Este azi momentul unei solidaritati de breasla, mai necesara decit oricind”, a spus presedintele. “Avem cea mai frumoasa meserie din lume, dar este tot mai evident ca ea trebuie aparata, spre recistigarea demnitatii sale!”.

 

Mai bine de trei ore si jumatate au durat discutiile celor prezenti, atit pe marginea Raportului presedintelui APS, cit si pentru a fi expuse diferite puncte personale de vedere, unele dintre ele deosebit de interesante. Desigur, ar fi imposibil sa reproducem in citeva rinduri, chiar si in rezumat, continutul acestor discutii. Dar, inainte de toate, sentimentul general a fost cel al unor discutii extrem de utile, nutrind un real sentiment de preocupare pentru problemele si destinul meseriei de gazetar sportiv. Ca si pentru viitorul ei! Astfel, comentatorul veteran Gheorghe Soava (Radio Iasi) a propus infiintarea unor asa-zise “diplome pentru seniori”; Iulian Vilvoi (Loto-Prono) a ridicat problema gazetarilor sportivi care nu sint inca membri APS; Adrian Socaciu (Student Sport) a propus o colaborare pentru recrutarea unor tineri studenti ce vor putea fi inscrisi la Scoala de jurnalism sportiv; respectabilul Stelian Trandafirescu (pensionar Gazeta Sporturilor) a sustinut ca infiintarea unei astfel de scoli este esentiala pentru viitorul gazetariei sportive; Alexandru Enciu (ProSport) a dorit o clarificare in privinta eventualilor ziaristi premiati la Galele APS; Gheorghe Eliad (Motor Club TV) a propus infiintarea Cupei Presei sportive la karting, dar si completarea semnaturii gazetarilor cu calitatea de “membru al APS”; Daniela Ionescu (COSR) spera in crearea unui site de elita, avind toate informatiile necesare pentru jurnalisti; Florin Manoiu (Valcea Sport) cere ca APS sa ia atitudine contra implicarii politicului in Sport; Liviu Balica (Radio Craiova) spera ca APS sa poata organiza intilniri pentru gazetari cu vedete ale sportului romanesc; Teoharie Coca-Cozma propune adoptarea unor “strategii de forta” pentru impunerea punctului de vedere al ziaristilor din APS in relatiile cu forurile sportive; Dan Olteanu (stiridesport.ro, Cluj-Napoca) crede ca tinerii aflati abia la inceputul carierei trebuie sa primeasca mai intii titulatura de “membri juniori ai APS” si ca asociatia ar trebui sa creeze institutii de validare a calitatii de gazetar sportiv; Dan Teodorescu (Radio Iasi) cere ca APS sa militeze cu mai multa energie pentru sanctionarea “prostitutiei” in presa sportiva; Adrian Schindarli (Radio Timisoara) lauda organizarea Adunarii Generale si spera ca ea sa fie permanentizata; Cristinel Irimia (Media Vemo Focsani) propune infiintarea unui “ghid al expresiilor sportive corecte”, spre a fi sanctionate astfel greselile de limbaj si uneori chiar de gramatica prezente azi in ziaristica sportiva; Vlad Ciotoran il propune pe Florian Petrica pentru Scoala de jurnalisti sportivi, in vreme ce Octavian Stanicioiu (“Regele Fotbal” Timisoara), semnalind o foarte neplacuta scadere a nivelului profesional al meseriei noastre, se angajaza totodata sa faca demersuri pentru a fi posibila organizarea in orasul de pe Bega a urmatoarei sedinte a Adunarii generale APS, in cursul anului viitor. Alte foarte interesante luari de cuvint au apartinut lui Vlad Enachescu (vicepresedinte APS) si lui Dorin Chiotea (membru in Consiliul APS). In total, au fost nu mai putin de 18 vorbitori in cele mai bine de trei ore si jumatate de discutii serioase, profesioniste, cu tematica specifica meseriei de gazetar sportiv si analiza problemelor legate de actualitatea acestei profesiuni.

In cursul serii, gazetarii sportivi sositi din provincie au avut ocazia sa vizioneze impreuna partida amicala dintre selectionatele Romaniei si Slovaciei, disputata pe marea Arena Nationala.