Comunicate APS

Reluând o veche tradiţie, Asociaţia Presei Sportive din România va decerna la sfârşitul anului premii pentru diferite activităţi specifice meseriei de gazetar sportiv remarcaţilor anului 2015, membri ai asociaţiei. Întrunit într-o sedinţă specială, Consiliul APSR a stabilit un număr de 9 categorii de premii care vor fi acordate, într-o ceremonie a cărei zi de desfăşurare va fi comunicată ulterior. Pentru o mai bună individualizare aceste premii sunt legate de numele unor foarte cunoscuţi gazetari sportivi, sau de cel al recent decedatei „blogăriţe” Teodora Maftei, ca un omagiu adus fostei noastre colege, victimă a incendiului de la clubul Colectiv. Iată care sunt aceste premii:

  • Radio – Premiul „Ion Ghiţulescu”
  • Emisiune TV – Premiul „Emanuel Valeriu”
  • Comentariu TV – Premiul „Cristian Ţopescu”
  • Presă scrisă – „Premiul Ion Cupen”
  • Fotografie – Premiul „Petru Fuchs”
  • Website sportiv – Premiul „Teodora Maftei”
  • Tânăr jurnalist – Premiul „Grigore Caracostea ”
  • Întreaga activitate – Premiul „Aurel Neagu”
  • Carte sportivă – Premiul „Ioan Chirilă”

Gazetarii sportivi care doresc să se înscrie pe lista candidaţilor la aceste premii sunt rugaţi să trimită o mostră a realizărilor lor (în format word, pdf, web, jpg, MP3) pe adresa apsmedia@apsmedia.ro până cel mai târziu la 1 decembrie a.c. Membrii Consiliului APSR vor desemna, prin vot, laureaţii anului curent.

CONSILIUL APSR

 

Asociația Presei Sportive din România a transmis organizației media similare din Franța un mesaj de condoleanțe, compasiune și solidaritate cu poporul francez în urma atentatelor de vineri seara de la Paris. Iată textul acestui mesaj:

 

Cher amis,

Au nom de l’Association de la Presse Sportive de Roumanie et de tous les journalists de notre pays, je vous envoie des sinceres condoleances et beaucoup de regrets pour la terrible soufrance vecue par la nation francaise.

Les mots ne nous suffisent pas à vous dire comme nous sommes désolés. Nos âmes sont avec vous et nos cœurs battent avec les vôtres!

Que Dieu bénisse le peuple de la France!

 

Dumitru Graur - President

Suntem alături de familiile îndurerate la durerea pricinuită de dispariția celor dragi în tragedia de la clubul ” Colectiv” din București, printre care și a fostei jurnaliste sportive Teodora Maftei! Sincere condoleanțe!

Emanuel Fântâneanu – membru al Com. Ex. al AIPS

De puţin timp s-a încheiat aici, la Abu Dhabi, o Gală de top, excelent organizată, pentru prezentarea Trofeului World Media Pearl Award, a nominalizărilor la fiecare categorie şi a Marelui Juriu, cel care va decide primii 3 clasaţi şi învingătorul pentru fiecare categorie. Gala a fost prezentată de Jonathan Edwards, fostul campion mondial şi olimpic la triplu.

Per total, s-au înscris la cele 9 categorii de premii 800 de jurnalişti, cu 724
de piese media, prezentate în 29 de limbi, din 86 de ţări ale lumii. Au rămas la acest moment în concurs doar 85 dintre ele, pentru toate cele 9 categorii (la una nu au fost desemnate decât 5 nominalizări). În etapa finală a concursului, aceste nominalizări vor fi examinate atent de un juriu international, care va decide clasamentele finale ale acestor 9 categorii.

Marele Juriu îi include, printre alţii, pe Gianni Merlo, Preşedintele AIPS; Yao Ming, Ambasadorul Special a Juriului pentru Sport; Jamil Mohamed Abd Al-Qader - Iordania, Preşedintele Asociaţiei Arabe a Presei Sportive; Vincent Amalvy - Franţa, Global Head of Sports la AFP; Jaap de Groot - Olanda, Redactor şef al secţiunii Sport la De Telegraaf; Donna de Verona - SUA, preşedinte DAMAR Inc.; Mark Gleeson - Africa de Sud, comentator al televiziunii SuperSport şi jurnalist freelancer; Rainer Holzschuh – Germania, preşedintele European Sport Media şi al publicaţiei Kicker – Sportmagazin; Gary Kemper - SUA, consultant CIO; Shinsuke Kobayashi - Japonia, Redactor şef al secţiei Sport la Kyodo News; Neil Wilson - M. Britanie, corespondent pentru Atletism şi Olimpism la The Daily Mail timp de 25 de ani.

La categoria DOCUMENTAR VIDEO (cu peste 60 de ziarişti înscrişi iniţial în concurs), a fost selecţionat şi filmul serial IL LUCE, realizat de Dumitru Graur, preşedintele APS, difuzat pe postul Dolce Sport. Iată toate cele zece nominalizări: Brian  Carlin (Irlanda) - difuzor Volvo Ocean Race, Emanuela Audisio (Italia) - La Repubblica, Bhojraj Bhat (Nepal) - Good Neighbors Nepal, He Zhu (China) – China Central Television, Hajo Seppelt (Germania) – ARD, Dumitru Graur (România) - Dolce Sport TV, Jasnie Shafie (Malaezia) - TV ALHIJRAH,  Dan Goldberg (Australia) - Australian Broadcasting Corporation, Geoffrey Wachira (Kenya) - Mediamax Network Limited şi Benoit Pensivy (Franţa) – SuperSport

La categoria FOTO au fost aproape 200 de fotoreporteri în concurs, pe două subcategorii (“Athletic Prowess” şi “Emotion”). De remarcat că printre cei nominalizati la ultima subcategorie se află şi românul Cosmin Iftode, pentru o fotografie publicată în The Guardian. Nominalizarile sunt următoarele: Brian Carlin (Irlanda), Kai Schwoerer (Germania), Lars Baron (Germania), Cosmin Iftode (România), Malik Amjad Aziz (Pakistan), Ian MacNicol (Marea Britanie), Catherine Steenkeste (Franţa), Adrian Dennis (Marea Britanie), Robbert Wijtman (Olanda) şi Sascha Fromm (Germania).

Comitetul Executiv al AIPS - din care face parte si Emanuel Fântâneanu - a vizionat mai mult de 700 de materiale în concurs din întreaga lume, la toate categoriile, pentru a le selecta pe cele mai bune și pentru a desemna principalele nominalizări. Ceea ce este cu adevărat remarcabil e faptul că presa din ţara noastră a reuşit să aibă două nominalizari, ceea ce înseamnă foarte mult. Doar marile agenţii internaţionale, ziare şi posturi TV din ţări foarte dezvoltate se mai află în această onorantă situaţie!

 Gala finală va avea loc pe 15 decembrie, la Abu Dhabi.