Comunicate APS

Spărgând tiparul presei sportive și tabloidizate, Sport în România a împlinit 2 ani de la prima sa apariție.

”Cât de greu e să rezumi o muncă de doi ani în doar câteva cuvinte! Îmi place să cred că, în cele 24 de luni care s-au scurs, Sport în România a devenit o revistă aparte, complet ieșită din peisajul monoton al tabloidelor indigene. Deși nu poate fi găsită ușor la chioșcuri, fiindcă sistemul de difuzare a presei este dezastruos, primim aprecieri din partea tuturor, a celor care o iau prima dată în mână sau a frecvenților ei cititori, fiind încurajați să continuăm, să nu ne dăm bătuți. Revista noastră ajunge exact acolo unde trebuie, în federații, cluburi și alte structuri sportive, ajunge în mâinile sportivilor și antrenorilor, până la părinții cu copii care abia pășesc în arenele de sport. Când am plecat în această aventură tipografică și, iată, s-au scurs doi ani între timp, am avut o mică teamă, aceea că nu vom înregistra suficiente succese în sportul românesc pentru a le putea găzdui în revistă, că temele cu adevărat serioase ne vor lipsi câteodată; și cât ne-am înșelat! Încet-încet, paginile revistei au devenit neîncăpătoare pentru bucuriile pe care sportul nostru încă le mai produce, succese care din păcate prea deseori lipsesc cu desăvârșire din celelalte publicații. N-am cum să uit figura încântată a doamnei Ana Pascu atunci când a descoperit pe una dintre coperțile revistei zâmbetele de aur ale scrimerelor din lotul național după Campionatul Mondial de la Moscova: „Vai, ce frumos! Chiar nu mă așteptam!”. După mine, ar fi trebuit să se aștepte… Sport în România n-a scăpat niciunul dintre succesele românești în arena internațională în ultimii doi ani, „uitând” în schimb tot ce a însemnat scandal, ceartă, mondenism sau caterincă ieftină. Ne-am respectat statutul de unică „Revistă de cultură și educație sportivă”, așa cum cu mândrie am scris pe frontispiciul publicației noastre. Pe de altă parte, inițiativele și temele legislative importante ale ministerului de resort, extrase de pe o agendă deosebit de bogată în ultima perioadă, n-au lipsit niciodată din revista noastră. Prin Sport în România, doamna ministru Gabi Szabo a putut comunica în mod direct cu slujitorii sportului, expunând, între altele, în patru numere consecutive, ceea ce s-a numit “Cartea Albă a sportului românesc”, iar acesta nu este decât un singur exemplu. Colecția revistei poate atesta din plin, prin numărul de articole de atitudine, poziția noastră față de asemenea teme socotite „prea serioase” de restul presei. – Dumitru Graur, Director General Sport în România.

Din sumarul numărului 23 al revistei “Sport în România”, din luna august, spicuim interviul cu Gino Iorgulescu - “Singura şansă este să ne întoarcem la copii şi juniori. Hagi ne-a arătat care e calea de urmat!“ și editorialul “Mai mulţi bani de la buget!“, ambele materiale semnate de Dumitru Graur. De asemenea, în acest număr al revistei de cultură și educație sportivă puteți citi reportaje din tenis - “Die hard Halep“ și “Spectacol la Toronto“, box - „Un ţel, un vis: un nou titlu mondial!“ și „Am prins aripi pentru marea performanţă!“, kaiac-canoe - “Aur românesc la Milano“, canotaj - “Andrei Gontaru, campionul atipic“, handbal - “Cât de aproape de locul 3!“, “Bucureştiul are echipă de Ligă“ și “Mister eficienţă“, FOTE 2015 - “Team Romania a obţinut 10 medalii la FOTE“, rugby - “Regal în Planeta Ovală“, atletism - “Trei atleţi cu greutate“, lupte - “Ştefania Priceputu – viaţa e o luptă!“, baschet - “Rămâne în elită!“, Biatlon - “Mondialul pe role din Carpaţi“, Investiţii - Bazinul Giuleşti devine funcţional în 2017, nataţie - “Înotând prin apele învolburate ale vieţii“, polo - “Saltul perfect“, fotbal feminin - „Un vis care merită trăit!“, Restituiri - Football- Studiu documentar şi critic, Sănătate - Sănătate prin dans, In memoriam - Dan Popper, omul și Curiozităţi - Sport sângeros. La revistă vă puteţi abona online, intrând pe site-ul www.sport-inromania.ro.

Asociaţia Presei Sportive din România, prin președintele Dumitru Graur, a semnat recent un Protocol cu Liga Profesionistă de Fotbal, reprezentată de președintele Gino Iorgulescu, privind acreditarea cu prioritate a membrilor APSR la jocurile din Campionatul Național ”Liga I”. Publicăm alăturat prevederile Protocolului LPF – APSR:

Din sumarul numărului 22 al revistei “Sport în România”, din luna iulie, spicuim interviul cu Haralambie Dumitraş - „România are probabil cea mai puternică linie de înaintare din Europa!“ și editorialul „Sportul românesc astăzi“, ambele materiale semnate de Dumitru Graur. De asemenea, în acest număr al revistei de cultură și educație sportivă puteți citi reportaje din Tenis - Horia şi cloşca de aur de la Wimbledon sau Fără trofee româneşti la BRD Bucharest Open, Atletism - Aur mondial la triplusalt sau Generaţia speranţei, Scrimă - Armele au vorbit: argint şi bronz la Mondialul de la Moscova, Jocurile Europei - Baku, la numai un an de Rio!, MTS - Radiografia sportului, Rugby - „Stejarii“ privesc cu încredere spre Cupa Mondială, Fotbal American - „Rebelii“ au făcut dubla, TRIATLON - Ironman de România, Nataţie - Drumul spre victorie sau România, în bazinul performanţei, Sportul pentru toţi - Răcariul respiră sport, Box - Golden Boys, Aeronautică - Unde se avântă numai vulturii, Fotbal – FIFA - Parlamentul European atacă Fifa!,  Supercupa - Veni, vidi, vici, Liga I - Campionat de tranziţie?, In memoriam - Merite postume, Sănătate - Apă, soare, sport, record!, CURIOZITĂŢI – Imperfecţiunea este frumoasă!“ sau Soldaţi universali. La revistă vă puteţi abona online, intrând pe site-ul www.sport-inromania.ro.