Breaking News

Au fost dopati fotbalistii Algeriei in 1982?

Una dintre cele mai neruşinate manipulări din istoria Cupei Mondiale la Fotbal s-a petrecut la Turneul Final din 1982, găzduit de Spania. Germania de Vest a învins Austria cu 1-0 la Gijon, scorul necesar pentru ca ambele echipe să avanseze în turul următor.

Victimele acelui meci „amical” au fost algerienii, care au fost, astfel eliminaţi, deşi reuşiseră o mare surpriză, învingându-i pe nemţi, care aveau să fie finalişti, cu 2-1.

Recent a apărut la suprafaţă o informaţie conform căreia câţiva dintre acei jucători ai Algeriei ar fi fost dopaţi fără ştiinţa lor. Mai multe articole din presa algeriană au arătat faptul că cel puţin şapte dintre jucătorii de echipă naţională de la începutul anilor \\\’80 au conceput copii cu handicap. Printre aceştia se numără Mehdi Cerbah, Salah Larbés, Abdelkader Tlemcani, Mohamed Kaci Said, Djamel Menad şi Mohamed Chaïb.

Unul dintre jucători, Mohamed Chaïb, care are trei fiice handicapate, a declarat: „Avem mari dubii cu privire la efectul medicamentelor care ne-au fost administrate în timpul pregătirii pentru Mondialul din ’82. În staff aveam un medic sovietic, ceea ce ne determină să ne întrebăm dacă am fost dopaţi de către acesta. Vrem să se deschidă o anchetă în acest sens. Vrem să ştim adevărul”.

Acesta a fost sprijinit de către Djamel Menad, care a jucat pentru Algeria la Mondialul din Mexic 1986 şi care, la rândul său, are o fiică handicapată. Acesta a spus: „În momentul în care am descoperit că nu sunt singurul cu această problemă, am început să-mi pun întrebări. Mai mulţi dintre noi au păţit asta şi nu are cum să fie o coincidenţă”.

Fostul mijlocaş Mohamed Kaci Saïd, de asemenea tată al unei fete handicapate, a adăugat: „Nu aş putea spune că am fost cobai în laboratorul unui savant rus şi că ştiam ce medicamente luăm. Dar ne vom pune întrebări până când se va face o anchetă oficială”.

Un fost medic al echipei naţionale, Dr. Rachid Hanifi, care este acum preşedintele Comitetului Olimpic Naţional, a declarat că există posibilitatea ca jucătorii să fi luat medicamente fără să întrebe sau să ştie ce conţin acestea.

În 1982, antrenorul echipei naţionale era rusul Gennady Rogov. Acesta fusese numit selecţioner de către Uniunea Sovietică, un puternic aliat şi susţinător al regimului politic din Algeria. „Rogov a adus cu el un medic rus care, încă de la început, nu ne-a permis să vedem dosarele lor. Am trimis un raport către conducerea Agenţiei Naţionale de Medicină Sportivă şi către Ministerul Sportului. Aceştia mi-au spus să-i las pe Rogov şi medicul său să lucreze singuri”, îşi aminteşte Hanifi.

Născut în 1929, la Chelyabinsk, Rogov a jucat pentru VVS Moscova şi Lokomotiv Moscova, unde a şi antrenat ulterior. De asemenea, acesta a pregătit Naţionala Republicii Centrafricane şi Algeria, pe care a dus-o la Cupa Mondială din 1982. De asemenea, el a mai pregătit Algeria şi între 1986 şi 1988. Rogov nu se poate apăra de aceste acuzaţii, deoarece a murit în 1996, la Moscova, la vârsta de 67 de ani.

Cu toate acestea, aceste acuzaţii de dopaj au fost negate de către Ali Fergani, căpitanul Algeriei în victoria cu Germania de Vest şi de către Mahieddine Khalef, unul dintre oamenii de top ai staff-ului echipei naţionale la acea vreme.

Fergani a declarat: „Numărul de jucători care au avut copii handicapaţi este minim în comparaţie cu numărul de fotbalişti care au jucat pentru Algeria în anii ’80. În ceea ce priveşte staff-ul medical, membrii acestuia erau algerieni şi nu am luat alte medicamente în afară de vitamina C”. Khalef a adăugat: „Dopingul era practicat în ţările din Europa de Est la acea vreme, dar substanşele dopante nu erau disponibile în Algeria. Totul era foarte atent controlat de către Centrul Naţional de Medicină Sportivă”.

Aceste afirmaţii au fost sprijinite şi de către Rabah Saadane, care a fost selecţionerul Algeriei la Mondialul din Mexic: „Eu am condus echipa între 1984 şi 1986 şi pot spune că nu am avut niciun medic european la echipă”.

Cu toate acestea, ultima declaraţie este contrazisă de un interviu realizat de către portalul online Dzfoot cu Sasha Tabarchouk, un specialist rus care a lucrat cu Centrul de Medicină Sportivă Algerian în anii ’80. Acesta a declarat că el şi mai mulţi colegi din Uniunea Sovietică au lucrat acolo, fiind trimişi special de către Comitetul Naţional Olimpic Sovietic.

Acesta a adăugat: „Le-am prescris vitamine jucătorilor. De asemenea, am folosit şi produse nutritive pentru copii, care proveneau din Olanda. Am fost foarte stricţi în privinţa dozajului. Federaţia ştie aceste lucruri. Aceasta a procurat totul pentru jucători”.

 

Sursa: site-ul AIPS

Traducere: Catalin Fainisi

leave a reply