Comentarii

SITE AIPS
 
RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂȚI
 
VRANCEA MEDIA
 
 
LIBERTATEA - SPORTNEWS
 
ADEVĂRUL
 
SPORTFM
 
 
RIPENSIA SPORT MAGAZIN
 
 
 
JUNALUL MARAMUREȘ
 
 
ALTE SITE-URI
 
 

dumitru-graur-adunare-generalaAproape 40 de jurnalisti sportivi din Bucuresti, Cluj-Napoca, Iasi, Timisoara, Craiova, Rm. Valcea s.a. au participat astazi la Adunarea Generala a Asociatiei Presei Sportive, desfasurata la sala Boema, de la etajul 13 al hotelului Rin.


La capatul a mai bine de trei ore de discutii pe marginea raportului prezentat de presedintele Dumitru Graur, dupa doi ani si cinci luni de activitate ai Consiliului Asociatiei, au fost formulate o serie de propuneri interesante pentru bunul mers al acesteia. Dintre care am retinut cateva:

- infiintarea unor scoli de jurnalism sportiv in cele opt zone regionale, coordonate de viitoarele filiale cu personalitate juridica ale APS
- parteneriate cu cat mai multe federatii, COSR, MTS
- aparitia unui ghid al jurnalistului sportiv cu expresii nepotrivite sau negramaticale
- platforma comuna cu viitoarea Liga Sportiva Universitara
- proiect comun la o universitate bucuresteana
- organizarea unei Cupe a Presei la carting, la Tg. Secuiesc
- atragerea unor sponsori
- permanentizarea unor turnee internationale cu asociatiile balcanice de profil, dupa reusita competitiei de fotbal de luna trecuta, de la Busteni
- reluarea Galei Sportului Romanesc si a Premiilor APS
- imbunatatirea calitatii site-ului
- editarea unei reviste generaliste, eventual, in colaborare cu MTS
- atragerea de noi membri.

Miercuri, 14 august, într-una din sălile de conferinţă de la etajul 13 al hotelului de 4 stele RIN Grand Hotel din Bucureşti (deţinut de proprietarul lui Dinamo, Ionuţ Negoiţă), a avut loc una dintre cele mai importante şedinţe din istoria Asociaţiei Presei Sportive din România. (O istorie datând din 1927, de pe vremea României Mari). Adunarea Generală a APS.

Şedinţa a fost condusă de preşedintele APS, legendarul fost comentator TV şi jurnalist de presă scrisă Dumitru Graur, ales în funcţie din 2011, cel care a reuşit să aducă asociaţia sub Înaltul Patronaj al Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României.

Printre participanţi, mulţi ziarişti din afara Capitalei, dar şi nume precum Teoharie Coca-Cosma (ex-TVR, comentatorul finalei televizate a Stelei în CCE ’86), Stelian Trandafirescu (ex-”Gazeta Sporturilor”), Vlad Enăchescu (director general Dolce Sport), Dorin Chioţea (fost redactor-şef “ProSport”), Adrian Dobre (fost redactor-şef Sport.ro), Romeo Chiriac (fost șef departament sport la Mediafax), Alexandru Enciu (“ProSport”), Cătălin Tudose (secretar general APS).

Şi doar doi reprezentanţi din Timişoara, Adrian Schindarli (şeful Diviziei Sport de la Radio Timişoara) şi Octavian Stăncioiu (“Regele Fotbal”). Luând cuvântul, Stăncioiu a remarcat scăderea dramatică – din punct de vedere uman, gramatical şi de cultură fotbalistică – a jurnaliştilor sportivi şi a insistat pe valorificarea tradiţiilor şi specificului românesc în arta jocului de fotbal.

Seara, delegaţia APS a vizionat, de la masa presei Arenei Naţionale, amicalul România – Slovacia.

A fost frumos, frumos de tot… Cu prilejul acestei vizite, Stăncioiu a vizitat la pas, timp de aproape trei zile, centrul istoric şi modern al Bucureştiului, plus Muzeul Naţional de Istorie a României. Admirând acolo copia Columnei lui Traian, coiful dacic de aur de la Coţofeneşti, brăţările dacice de aur, monedele dacice de tip Koson, “Cloșca cu puii de aur”, Coroana de Oțel a lui Carol I, sceptrul lui Ferdinand I…

Mai multe puteţi citi pe site-ul oficial al APS, aici.

Iată (sursa: APS) o fotografie de grup, cu Stăncioiu al treilea din stânga şi Dumitru Graur în mijloc, în sacou închis, şi una cu Stăncioiu la cuvânt:

Directorul General al Dolce Sport, Vlad Enăchescu, este de părere că APS a reuşit foarte multe lucruri într-o periodă scurtă de timp şi că acest fapt i se datorează preşedintelui asociaţiei Dumitru Graur.“Foarte mulţi dintre dumneavoastră sunteţi la curent cu faptul că, până în acest mandat, a fost o perioadă de 10-12 ani în care această asociaţie nu a făcut nimic. Sigur, tot noi jurnaliştii suntem vinovaţi pentru asta. APS a reuşit foarte multe lucruri într-o periodă scurtă de timp, dar acest fapt i se datorează preşedintelui asociaţiei Dumitru Graur. Fără implicarea directă a dânsului, această asociaţie era acum la pământ”, a spus Enăchescu, în cadrul Adunării Generale a APS, care s-a desfăşurat la Rin Grand Hotel din Capitală.

Trebuie să avem filiale în ţară, dacă dorim ca APS să aibă viitor

“Dacă dorim cu toţii ca APS să aibă viitor, trebuie să fie apara filiale în ţară în cel mai scurt timp, pentru că oricât de conectaţi am fi noi la Bucureşti nu se poate să le ştim pe toate. De asta sunt necesare filialele locale, care să ştie toate problemele, să putem acţiona rapid şi eficient.

Recent, a avut loc Adunarea Generală a Asociaţiei Presei Sportive din România, un eveniment desfăşurat la Rin Grand Hotel din Bucureşti în ziua partidei de fotbal amicale dintre România şi Slovacia (1 – 1). De altfel, jurnaliştii prezenţi la AG au mers apoi la Stadionul Naţional pentru a vedea jocul respectiv.

Adrian Socaciu, Dumitru Graur, Dorin Chioţea:

Adrian Socaciu Dumitru Graur si Dorin Chiotea

Gazetari din Bucureşti şi din ţară (Iaşi, Focşani, Buzău, Timişoara, Rm. Vâlcea, Craiova şi Cluj-Napoca) s-au întâlnit pentru a dezbate o serie de probleme profesionale, însă cu impact indirect asupra publicului amator de ştiri sportive, fie că acestea sunt în formă scrisă, audio sau TV.

Adrian Socaciu, Dumitru Graur, Vlad Enăchescu:

Adrian Socaciu Dumitru Graur si Vlad Enachescu

A fost, practic, o acţiune în care cei aproape 50 de jurnalişti prezenţi au ridicat o serie de probleme extrem de interesante, pe care, alături de conducerea APS, speră să le rezolve în viitorul mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Gheorghe Şoană, Stelian Trandafirescu, Cristi Irimia:

Gheorghe Soana Stelian Trandafirescu si Cristi Irimia

Adunarea Generală a fost prezidată de preşedintele Dumitru Graur, “secondat” de membrii APS Dorin Chioţea, Vlad Enăchescu, Adi Dobre şi Sandu Enciu. A lipsit, motivat, jurnalistul Andrei Vochin. Dumitru Graur şi-a prezentat raportul de activitate din ultimii doi ani şi jumătate, de când se află la conducerea APS, după care membrii APS şi jurnaliştii din Bucureşti sau provincie au avut ocazia să vină cu propuneri şi sugestii pentru o cât mai bună… evoluţie a presei sportive din România în următorii ani.

Dumitru Graur presedinte APS Romania

Preşedintele APS a anunţat că vrea să deruleze mai multe proiecte: Gala Sportului Românesc, în colaborare cu MTS şi COSR; editarea unei reviste sportive sub egida MTS şi APS, înfiinţarea unei Şcoli de jurnalism pentru tinerii gazetari de sport, regularizarea Adunărilor Generale ale APS etc.

Gabriel Balica Radio Oltenia la microfon

Nu au lipsit apelurile la solidaritatea de breaslă din partea preşedintelui Dumitru Graur: “Îmi doresc ca împreună să dăm dovadă de solidaritate de breaslă, de demnitate profesională. Avem cea mai frumoasă meserie din lume, dar trebuie să o apărăm de atacuri politice sau de cele ale unor persoane din mediul de afaceri sau mediul fotbalistic care vor să strice imaginea presei“.

Iată şi câteva propuneri făcute/propuneri de jurnaliştii care au luat cuvântul la AG, propuneri selectate de pe site-ul APS România (www.apsmedia.ro):

* Gheorghe Şoană (Radio Iaşi) a propus infiintarea unor asa-zise “diplome pentru seniori”

Dan Teodorescu Gheorghe Soana si Florin Manoiu

* Iulian Vîlvoi (Loto-Prono) a ridicat problema gazetarilor sportivi care nu sint inca membri APS

* Adrian Socaciu (Student Sport) a propus o colaborare pentru recrutarea unor tineri studenti ce vor putea fi inscrisi la Scoala de jurnalism sportiv

* Stelian Trandafirescu (pensionar Gazeta Sporturilor) a sustinut ca infiintarea unei astfel de scoli este esentiala pentru viitorul gazetariei sportive

Sandu Enciu

* Alexandru Enciu (ProSport) a dorit o clarificare in privinta eventualilor ziaristi premiati la Galele APS

* Gheorghe Eliad (Motor Club TV) a propus infiintarea Cupei Presei la karting sportiv

* Daniela Ionescu (COSR) spera in crearea unui site de elita, avind toate informatiile necesare pentru jurnalisti

Adunarea Generala APS Bucuresti

* Florin Mănoiu (Vâlcea Sport) cere ca APS sa ia atitudine contra implicarii politicului in Sport, dar si completarea semnaturii gazetarilor cu calitatea de “membru al APS”

* Liviu Balica (Radio Craiova) spera ca APS sa poata organiza intilniri pentru gazetari cu vedete ale sportului romanesc

Foto jos: Teoharie Coca Cozma, comentatorul finalei Cupei Campionilor Europeni din 1986 (Steaua – Barcelona 2 – 0):

Teoharie Coca Cozma la AG a APS

* Teoharie Coca-Cozma (fost comentator) a propus adoptarea unor “strategii de forta” pentru impunerea punctului de vedere al ziaristilor din APS in relatiile cu forurile sportive

* Dan Olteanu (stiridesport.ro, Cluj-Napoca) crede ca tinerii aflati abia la inceputul carierei trebuie sa primeasca mai intii titulatura de “membri juniori ai APS” si ca asociatia ar trebui sa creeze institutii de validare a calitatii de gazetar sportiv

* Dan Teodorescu (Radio Iasi) cere ca APS sa militeze cu mai multa energie pentru sanctionarea “prostitutiei” in presa sportiva

* Adrian Schindarli (Radio Timisoara) lauda organizarea Adunarii Generale si spera ca ea sa fie permanentizata

* Cristi Irimia (Vrancea Media) a propus editarea unui “ghid al expresiilor sportive corecte”, spre a fi sanctionate astfel greselile de limbaj si uneori chiar de gramatica prezente azi in ziaristica sportiva, precum şi realizarea unor demersuri pentru eliminarea detalierii expresiilor injurioase din mass-media

* Vlad Ciotoran il propune pe Florian Petrica pentru Scoala de jurnalisti sportivi

* Octavian Stanicioiu (“Regele Fotbal” Timisoara) a semnalat o foarte neplacuta scadere a nivelului profesional al meseriei noastre.

Realizatorul de emisiuni de la Realitatea TV, Dorin Chioţea, este de părere că Adunarea Generală a APS, care a avut loc la Rin Grand Hotel din Bucureşti, a  fost o reuşită.

Adunarea Generală a APS a fost o reuşită

La Adunarea Generală a Asociaţiei Jurnaliştilor din România, o chestie care s-a vrut foarte puternică, derivată din Clubul Român de Presă, desfăşurată nu cu mult timp în urmă, au fost doar 9 oameni. Nici măcar membrii fondatori, printre care mă număr şi eu, nu au fost. Chiar şi pe la presa auto sunt vreo 3 asociaţii acolo. E un început bun faptul că sunteţi aici, iar spre surprinderea mea văd extrem de puţini oameni din Bucureşti. Înseamnă foarte mult această Adunare Generală, este un mare pas înainte. Dacă se va face o dată pe an adunarea generală, plus alte acţiuni şi galele, totul va fi minunat. Spre exemplu - Gala ”APS - 85 de ani” a fost absolut senzaţională. E un bun început că voi toţi vă aflaţi aici. Salut prezenţa în sală a lui domnilor Stelian Trandafirescu, Coca Cozma Teoharie, a colegilor de peste tot din ţară, iar faptul că se află aici asta înseamnă foarte mult. Au început şi întâlnirile cu presa internaţională, uite spre exemplu turneul de la Buşteni. N-am contribuit foarte mult la ceea ce înseamnă organizare. Lui Dumitru Graur îi datorăm totul, el e cel care se ocupă de bunul mers al acestei organizaţii în care noi am crezut. Noi cei din Consiliul APS, Sandu Enciu, Andrei Vochin, Adi Dobre, eram destul de pesimişti la început, nu eram foarte încrezători în viitorul acestei asociaţii. APS a fost preluată într-o stare sub orice critică, nici măcar jalnică. Cred că ştiţi vestiarul acela care era o sursă de infecţie pe la ştrandul Tineretului. Pe deasupra, contabilitatea era numai la mâna unei doamne, Maria... nu existau niciun fel de acţiuni, nu se ştia ce se întâmplă cu banii, nu exista niciun fel de organizare.E o muncă titanică să faci asta, trebuie să dai zeci de telefoane, îţi trebuie timp. Dumitru Graur e un om modest că nu vorbeşte despre efortul pe care îl depune pentru organizarea unor astfel de evenimente. Ca să vă dau dimensiunea entuziasmului pe care îl are domnul Graur, câteva şedinţe s-au făcut la dânsul acasă, cu soţia dânsului servindu-ne plăcinte şi ceai. Dânsul ne tot împinge de la spate, ne tot sună, deşi noi ar trebuim să facem asta. Încet, încet, uite că s-a ajuns, ca după doi ani şi jumătate să ţinem chiar o adunare generală, într-un loc elegant, în condiţii civilizate. S-a legat şi de acest meci, e foarte bine, suntem pe un drum bun”, a spus Dorin Chioţea, în cadrul Adunării Generale a APS.

Presa sportivă trece prin momente extrem de dificile

Dorin Chioţea, care este membru în Consiliul de Conducere al APS, este de părere că presa sportivă trece prin momente extrem de dificile.„Evident că presa sportivă trece prin momente extrem extrem de dificile, ziarele au scăzut foarte mult în tiraje, iar financiar nu stă deloc bine. Dacă până acum 3 ani redacţiile plăteau legitimaţiile APS, acum nu se mai întâmplă asta, membrii îşi plătesc singuri aceste cotizaţii. Ştiu că la mai toate redacţiile, mai ales în cele generaliste, sportul este dat cumva la o parte, încadrat la „şi altele” de mulţi şefi anacronici. Ştiu că mulţi dintre voi aveţi şefi nepregătiţi, care au ochelari de cal şi care nu văd mai departe decât interesele proprii, dar asta nu înseamnă că nu trebuie să luptăm. E de datoria fiecăruia acolo unde lucrăm să mediatizăm lucrurile minunate pe care la face APS, să popularizăm această meserie. Mă surprinde lipsa de solidaritate a colegilor din Bucureşti faţă de situaţii gen Mihai Stoica, nu e o reacţie comună cum se întâmplă în alte ţări. Jurnalismul sportiv e foarte important pentru România, nu uitaţi că evenimentele sportive sunt singurele care au făcut să iasă lumea în stradă de fericire. Mă întreba destul de multă lume care e avantajul de a fi membru al APS. Avantajul este în primul rând unul de ordin moral, nu oricine este membru al APS. Şi în al doilea rând, am încercat pe pielea mea... pentru cei care mergeţi în străinătate, se poate intra pe la toate muzeele, la Grădina Zoologică. E importantă chestia asta cu 2%, doar printr-o colaborare putem reuşi, trebuie să ne vedem împreună interesul”, a spus Chioţea.