Asociaţia Presei Sportive din România a semnat recent un acord de colaborare cu Liga Profesionistă de Fotbal, prin care acreditarea tuturor reprezentanţilor mass-media la partidele programate în cadrul Ligii 1 se va face de acum înainte centralizat, implicând atât APSR, cât şi LPF. Este de reţinut că nu vor putea participa la evenimentele sportive aflate sub egida Ligii Profesioniste decât membrii Asociaţiei Presei Sportive care vor putea prezenta o legitimaţie valabilă emisă de APSR pentru anul în curs. LPF doreşte ca prin acest acord să se reglementeze mai bine accesul la locurile rezervate presei, pentru intronarea ordinii şi disciplinii profesionale pe stadioanele noastre de fotbal.

Invităm pe această cale pe toţi ziariştii sportivi care nu au deocamdată o legitimaţie de membru APSR să intre cât mai curând cu putinţă în spaţiul intitulat Legitimaţii – unde vor găsi toate informaţiile necesare pentru obţinerea calităţii de membru al Asociaţiei Presei Sportive din România.

Publicăm alăturat prevederile Acordului LPF – APSR.

                                                                                                                                        

                                                                               ACORD

Privind acreditarea reprezentanţilor mass-media la jocurile din Campionatul Naţional ”Liga 1" - sezonul 2014/2015

 

Încheiat între:

LIGA PROFESIONISTĂ DE FOTBAL (LPF), cu sediul în Bucureşti, sector 5, str. Alexandru Vitzu, nr. 2A, reprezentată legal prin Preşedinte – Dl. Iorgulescu George Gino, în calitate de organizator al competiţiei Campionatul Naţional ”Liga I”

şi

ASOCIAŢIA PRESEI SPORTIVE DIN ROMÂNIA (APSR), cu sediul în Strada Vasile Conta  nr. 16, et. 2, cam. 218, Sector 2 Bucuresti, reprezentată legal prin Preşedinte – Dl. Dumitru Graur,

Am convenit încheierea prezentului acord privind acreditarea reprezentanţilor mass-media la jocurile din Campionatul Naţional ”Liga I” si Cupa Ligii, sezonul 2014/2015, în următoarele condiţii:

1.    Persoanele acreditate

APSR va comunica LPF lista tuturor membrilor săi, în vederea constituirii unei baze de date comune a reprezentanţilor mass-media (ziarişti, fotografi, reporteri, comentatori, etc). Această listă va fi completată de LPF cu persoanele acreditate de cluburile din Liga I pentru sezonul 2014/2015 sau care au solicitat această acreditare şi care nu sunt membrii ai APSR (nu sunt cuprinşi în lista comunicată de APSR).

Pentru fiecare persoană se vor indica cel puţin următoarele elemente de identificare: nume şi prenume, domiciliul, profesia (reporter, comentator, fotograf, etc) număr de telefon şi adresa de e-mail, denumirea exactă a societăţii la care este angajat (nu denumirea publicaţiei/postului TV ci a societăţii angajatoare). APSR va asigura corectitudinea datelor furnizate pentru reprezentanţii mass-media.

Baza de date astfel creată va fi confirmată de ambele părţi ale prezentului contract, înainte de iniţierea procedurii de acreditare propriu-zisă.

2.    Condiţii de acreditare pentru jocurile din Campionatul Naţional ”Liga I”

Pentru obţinerea acreditării solicitanţii trebuie să fie membrii APSR, să comunice acestei asociaţii datele arătate la art. 2 de mai sus şi să îndeplinească celelalte condiţii stabilite de APSR (cererea de acreditare, alte acte necesare etc).

După verificarea îndeplinirii tuturor condiţiilor de acreditare, APSR va comunica LPF lista tuturor reprezentanţilor mass-media, definitivată conform art. 1, în care se vor menţiona persoanele ce au primit acreditarea pentru sezonul 2014/2015 (cu mentiunea ”acreditat 2014/15”).

In cazul in care un reprezentant mass-media acreditat paraseste locul de muncă avut în vedere la obţinerea acreditării, din orice motiv (demisie, imbolnavire, demitere etc.) atunci angajatorul are dreptul sa ceara o alta acreditare, conform procedurii prevăzute în prezentul acord. În acelaşi timp, reprezentantul mass-media poate solicita o nouă acreditare din partea noului său angajator.

3.    Emiterea acreditărilor

Acreditările anuale vor fi emise de APSR în formatul prezentat în Anexa 1 la prezentul protocol. După emitere acreditările vor fi prezentate LPF în vederea aplicării hologramei proprii, element distinctiv şi care confirmă validitatea acreditării. LPF va asigura plastifierea acreditărilor şi comunicarea lor către APSR în vederea predării efective către reprezentanţii mass-media.

APSR se va asigura că acreditările sunt predate membrilor săi în termen de 5 zile de la definitivarea procesului.

4.    Accesul în stadion

Pentru accesul în stadion reprezentanţii mass-media acreditaţi vor prezenta personalului de pază cartea de identitate şi acreditarea LPF-APSR. În lipsa unuia dintre aceste documente nu se va permite accesul în arena sportivă.

5.      Lista persoanelor acreditate participante la joc

Pentru accesul efectiv la un joc organizat de LPF, persoanele acreditate vor informa ofiţerul de presă al clubului organizator, în vederea întocmirii listei participanţilor. Această listă va fi comunicată pentru informare, în format electronic, de către ofiterul de presa către APSR, cât şi observatorului de joc, cu ocazia şedinţei tehnice. Lista participantilor întocmită de ofiţerul de presă al clubului organizator pentru un anumit joc nu mai necesită aprobare din partea LPF sau APSR.

Nu se va permite accesul în arena sportivă persoanelor acreditate pentru sezonul competiţional, dar care nu au informat ofiţerul de presă al clubului organizator cu privire la participarea lor la evenimentul în cauză (la joc). Ofiţerul de presă al clubului organizator se va îngirji ca lista persoanelor autorizate pentru jocul respectiv să fie în permanenţă la dispoziţia personalului de pază pentru verificarea identităţii şi autorizării reprezentanţilor mass-media.

6.    Disciplina – retragerea acreditării

Asociatia Presei Sportive din Romania va veghea ca reprezentanţii mass-media acreditati la evenimentele sportive organizate de LPF sa aiba o comportare civilizata, respectand normele deontologice ale meseriei de ziarist si codul bunelor maniere dintr-o societate civilizata.

In cazul in care APSR va inregistra abateri de la aceste norme, Consiliul APSR va putea suspenda temporar, sau – dupa caz – definitiv, acreditarea celor care se fac vinovati, informand Liga Profesionista de Fotbal asupra masurilor luate.

Încheiat azi, 16.06.2014, în două exemplare originale, câte unul pentru fiecare parte.

 

     PRESEDINTE LPF,                                                          PRESEDINTE APSR,

  Iorgulescu George Gino                                                   Dumitru Graur

 

 

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează